Rss Feed

Realitatea din noi

De: Rodya Nicolaevna

Suntem RI şi RP. Pe scurt ar fi RIP, da' pe bune că suntem vii şi nu facem struguri, am produs doar nişte progenituri geniale pentru al ţă...pardon...UE mândru viitor.
Muritoare sau (supra)vieţuitoare de pe vremea cravatei roşii şi a formaţiilor de PTAP, a slăninei prăjite pe bolţari în camera de cămin studenţesc de 4/4 şi 5 paturi, am rămas legate în pânza ţesută de trările împreună pentru totdeauna. Ne sunăm când şi când, ne întâlnim şi mai rar, dar mereu e ca şi cum nu am mai fi vorbit de ieri.
Tot într-o "ieri" ne-am pus întrebări, mai mult eu şi ea a răspuns.
- Cum faci să-ţi împaci dorinţa de a "creşte" cu obişnuinţa zilei?

- Pentru fiecare dintre noi, dorinţa de a creşte spiritual poate fi satisfăcută mai uşor sau mai greu. De cele mai multe ori, cel mai la îndemână ne este lectura... Pe de altă parte, acest lucru poate fi favorizat (sau nu?...) şi de profesia pe care o avem, de mediul în care ne petrecem cea mai mare parte a zilei. Pentru cei care au fost suficient de „inspiraţi” şi au decis să urmeze o cale mai apropiată de ceea ce numim „împlinire spirituală”, acest lucru poate constitui un avantaj!
Pentru cei mai mulţi dintre noi, însă, este destul de dificil să împăcăm „ceea ce trebuie” cu „ceea ce ne-am dori” să facem pe parcursul unei zile... Timpul liber, atât cât ne mai rămâne după serviciu, în familie şi mai ales cu copiii, de cele mai multe ori, pare insuficient pentru astfel de dorinţe fireşti, naturale... Cred că tocmai această senzaţie de neîmplinire este cea care ne determină, la un moment dat, să ne reevaluăm priorităţile şi valorile, să ne ducă poate chiar şi la decizia de „a schimba direcţia”...
Pentru a reuşi acest lucru sunt necesare multe sacrificii personale şi mult efort, înţelegere şi susţinere din partea celor dragi! Voinţa, perseverenţa, dorinţa de a reuşi, încrederea în propriile forţe, credinţa şi speranţa... sunt doar câteva dintre „armele” pe care ne putem baza în „lupta” noastră cu vremurile... şi cu noi înşine!

- Vorbe mari spui matale, nu cred că mai prind acum în vremurile astea la mişto, dar te ştiu idealistă aşa că rămâne între noi şi...restul. Mda. Atunci compromisul este necesar şi suficient azi, mâine, o viaţă?

- Compromisul... ar putea fi uneori necesar, păstrând limitele bunului simţ... dar niciodată nu este suficient... Compromisul nu este şi nu trebuie să fie o soluţie!

- Imperativ răspuns.(chicoteli prosteşti din partea mea) Cu ce personalitate ţi-ai dori să dai nas în nas, să-i respiri aerul, să-i cânţi ode de mărire?

- Adică ce personalitate mi-aş dori să mă întâlnesc faţă în faţă? (chicoteli din partea ei, apoi un zâmbet cuminte ) Fără să stau prea mult pe gânduri, cred că aş putea spune: Dan Puric, este printre puţinii contemporani români care m-au impresionat în asemenea măsură încât, fără să mi se pară nimic nefiresc, am râs şi am plâns în acelaşi timp... Talentul său „profetic”, simplitatea şi candoarea sa ne îmbogăţesc sufletele şi ne duc cu gândul la felul cum ne-am dori să fim cunoscuţi, apreciaţi şi respectaţi în lume... Îţi mulţumim, Doamne, că ne fericeşti cu asemenea dar divin!...

- Să încheiem apoteotic trecând de la Doamne, Dumnezeul nostru la Dumnezeii lor de politicieni. Fă-mi portretul politicianului ideal!

- Portretul politicianului adevărat?... Onestitate... bun simţ... respect...

Închei eu şi ea. Doar întrebările mai aşteaptă.

Comentarii

Replied

... şi noi aşteptăm

... şi noi aşteptăm continuarea cu sufletul la gură... Big Grin

—-

panta rhei