Rss Feed

Un deget tu

De: Dana Qershi

Nu am terminat-o. Citesc puţin. Câteva zile. Cuvinte care îţi alunecă în memorie ca nişte mingi elastice pe nişte trepte. Ating puţin suprafaţa, dar rămân jos, apoi. Una peste alta, o aglomerare colorată de rotocoale.

“Palidă ca spaima unei fecioare", dimineaţa (sau lumina ei– ce e dimineaţa dacă nu lumină?) se furişează prin toate ascunzişurile cărţii. Locuri pe care autorul le lasă doar însăilate pentru a-şi căpăta singure forma, din mai multe perspective, mai multe priviri. Iniţial, senzaţia e de un senzualism caracteristic mai ales femeilor, o langoare a gândului căruia îi lipseşte incisivitatea. Apoi, se formează un ghem. E ca şi cum ai putea surprinde într-un loc, ţintuite într-un singur spaţiu, gânduri, emoţii, lumini, sunete, răsuflări, ciocănituri şi atingeri.

Muzica e vorbită peste tot. Uneori e chiar cântată pe solfegii, pe portative. De unde vine forţa cărţii ăsteia şi de ce mă incită căutarea? Gândurile cuiva se prelungesc cu ale altcuiva, se dilată (altcineva), nu se întrepătrund, există însă o continuitate firescă. E ca şi cum lumina se prelinge, cucereşte în drumul ei teritorii ascunse până la sosire. Acoperite de paginile necitite, sunetele îşi creează singure gama, se bagă în faţă ascuţitele, sunt reduse în rezonanţă de tăcute.

Încă nu ştiu legenda lui Marsias. Să nu mă grăbesc. Încep cu coada. Să-l descopăr pe flautist aici, în lumea construită de Ţuculescu. Tipăritură care pune animalul din mine cu botul pe labe. Sunt la jumătate.

Dacă nu recunoaşteti cartea, e asta :

Degetele lui Marsias- Radu Ţuculescu, (editura LiterNet, 2004)

Daca o recunoaşteţi, e alta. 

Comentarii

Replied

Marsias?

Marsias nu e ăla pe care l-a belit Apolo că s-a luat în gură cu el? Că zicea el că ştie mai frumos a cânta decât patronul muzicii şi cel mai iubit de muze dintre toţi zeii şi muritorii?

Ce tupeu la un muritor!?

Replied

tupeu muritor

Tupeu pentru ca stii ca mori, de exemplu. SmileTongue