Rss Feed

Curat constituţional

De: Johann Moritz

Din capul locului, vreau sa spun ca sunt absolvent de drept, lucrez ca jurist şi că, deşi ma pricep să citesc o decizie a Curţii Constituţionale, nu pretind ca aş fi în masură să o comentez în ceea ce priveşte fundamentele sale juridice. De aceea nici nu am să o fac.

Ultima Decizie a Curţi, nr. 1431/2010 (în ataşament, la finalul articolului), referitoare la asumarea răspunderii de către Guvernul României asupra Legii educaţiei, trebuie însă analizată puţin. Publicată ieri, deja a generat o incredibilă dezbatere cu privire la aplicarea sa. Iniţial, chiar nu am înţeles de ce. Curtea rar dă decizii ermetice, iar dispozitivul Deciziei este extrem de clar:

Curtea Constituţională,

în numele legii

decide:

Constată că angajarea răspunderii de către Guvern, în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 144 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.

Definitivă şi general obligatorie.

Aşa ca nu pricepeam de unde toate discuţiile cu privire la cum se va aplica Decizia. Auzisem că ar exista o opinie concurentă şi o opinie separată însuşită de 3 dintre judecătorii Curţii, dar astea contează prea puţin.

Citind azi Decizia, am înţeles de unde toată vânzoleala. La pagina 18 a Deciziei, se arată: "cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul că instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict". Corectă afirmaţia, nefericită exprimarea.

Spre deosebire de o instanţă de drept comun, Curtea Constituţională nu poate stabili drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor. Ea fie se pronunţă asupra constituţionalităţii unui act normativ, fie dă o interpretare textelor constituţionale atunci când i se cere. Ceea ce a şi făcut atunci când a stabilit că asumarea răspunderii de către Guvern pe Legea educaţiei este neconstituţională.

Problema este că, în contenciosul constituţional, spre deosebire de contenciosul comun, sunt obligatorii şi considerentele deciziei (motivarea; ceea ce stă scris înainte de "Curtea Constituţională, in numele legii decide") şi nu doar dispozitivul (ceea ce stă scris după "decide"). Şi atunci, cei interesaţi spun următoarele: în considerentele Deciziei, Curtea a arătat că nu poate obliga Guvernul să renunţe la a-şi asuma răspunderea pe Legea educaţiei, deci nu ne-a obligat să renunţăm la asumarea răspunderii. Ba mai mult, Curtea a spus că soluţia aparţine în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict, de aici, Emil Boc înţelegând că, dacă vrea renunţă la asumarea răspunderii, dacă nu vrea, nu renunţă, căci nu îl poate obliga nimeni să renunţe.

Ce am putea înţelege atunci? Că în România respectarea Constituţiei este facultativă, întrucât Curtea Constituţională nu poate obliga pe nimeni să o respecte? Asta o fi vrut să spună Curtea atunci când, deşi a decis că asumarea răspunderii este neconstituţională, a precizat că nu poate obliga Guvernul să renunţe la ea?

Mergând pe calea aceasta, dacă Guvernul Boc va menţine asumarea răspunderii, va încălca Decizia Curţii, care a stabilit fără putinţă de tăgadă că asumarea răspunderii este neconstituţională. Or avea ele considerentele Deciziei Curţii caracter obligatoriu, dar nu le poti interpreta pentru a încălca ceea ce e scris, negru pe alb, în dispozitivul aceleiaşi Decizii.

Si atunci, cum trebuie să înţelegem acea referire a Curţii la faptul că soluţia aparţine în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict? Simplu: că nu Curtea este cea care poate scoate cele două instituţii din impas, ea poate doar indica ce este constituţional şi ce nu. Soluţia la conflictul constituţional dintre Guvern şi Parlament ţine de atitudinea pe care înţeleg să o adopte cele două puteri în stat: fie Guvernul renunţă la asumarea răspunderii, fie Parlamentul renunţă la a mai invoca neconstituţonalitatea asumării răspunderii. Cu alte cuvinte, asumarea răspunderii nu este neconstituţională prin ea însăşi, ci doar atâta vreme cât Parlamentul consideră că i s-au încălcat puterile.

Ce altceva ne mai spune atitudinea Premierului? Că nu ai nevoie să suprimi Constituţia şi să instaurezi o dictatură pentru a instaura o putere discreţionară. E suficient să ai tupeu, să poti da din gură cu viteză şi să conduci o naţie de adormiţi.

PS: dacă vreunul dintre dumneavoastră consideră că Emil Boc trebuie să continue cu asumarea răspunderii pe Legea educaţiei, în ciuda Deciziei Curţii, unul dintre noi ar face bine să emigreze in Congo.

Comentarii

Replied

da, da... in Congo...

Ma refer la Boc, evident. La cata iarba e acolo, ar avea de lucru cu coasa pana la sfarsitul vietii. Si, ca sa nu-i fie urat pe-acolo, ar trebui sa ia si restul gastii.

Constitutia, stalpul natiunii, a ajuns sa fie ocolita cu grija de toata lumea. Nici betivii (honi soit qui mal y pense ) nu se mai sprijina de stalpul asta.

—-

I feel like I'm diagonally parked in a parallel universe.