Rss Feed

Mahalaua bucureşteană văzută de un străin

De: Vera Eloy-Martinez

Dacă prin alte părţi simţul civic e cultivat şi a devenit chiar un soi de mândrie locală (mă gândesc la nemţi, de exemplu), la noi, mândria asta e formată preponderent din prejudecăţi. Şi nu ne sfiim s-o arătăm. Conştient sau nu. Pentru simplul fapt că nici nu ne sinchisim să ne cunoaştem. Nici pe noi, nici lumea în care trăim. Telefonul fără fir şi radio şanţ par cele mai bune surse de informare. Ce se întâmplă, însă, când alţii aleg să înţeleagă cum stau lucrurile la faţa locului?

E şi cazul unui tip din Budapesta, antropolog de meserie, care a ales să trăiască mai bine de un an în unele cartiere nu tocmai selecte din Bucureşti, pentru a vedea de unde vin anumite idei despre noi răspândite prin lumea largă. Principiile de bază după care par să se ghideze românii sunt "nu e treaba noastră" şi "alţii sunt de vină". Presupun că rezultatul va fi un studiu interesant, care ar trebui să ne facă să ne punem cel puţin câteva întrebări. Detalii despre povestea şi constatările lui aici.

Comentarii

Replied

Gergo

Foarte fain interviul cu tipul ala. Ma bucur ca ai facut o trimitere de aici.