Rss Feed

Dacă trebuie, îi oprim, dacă nu...

De: Vera Eloy-Martinez

Că Băsescu şi ai lui bat tobele din când în când şi scot din mânecă o acţiune hei-rupistă numită acţiune anticorupţie, ştim deja. Că astfel de acţiuni au loc în anumite momente, la fel, ştim deja. Ce nu ştiam exact era cât de fraieri ne crede trupa asta de pseudo-luptători anticorupţie, de continuă să ne arunce praf în ochi şi încearcă să ne facă să credem că ei nu închid ochii la unele contravenţii, ei chiar habar n-au de ce se întâmplă. După cum bine constată Doru Buşcu în Caţavencu: Traian Băsescu ştia din vară că tirurile cu ţigări de contrabandă trec prin vămile româneşti cu pedala de acceleraţie la blană şi cu muzica dată la maxim. Mai ştia că fumatul la frontieră e un obicei vechi şi mortal pentru statul român şi că printre dependenţii care trag tare în piept sînt şefii de sindicate. O ştia dintr-un raport al unui serviciu secret, adică, în traducere liberă, de la SRI. Ştia, cu alte cuvinte, că graniţele României erau şvaiţer, că prin ele traficul era mai fluent ca pe DN1, că elementul uman pus să păzească ţara de droguri şi evaziune era croit din cea mai banditească stofă şi, mai ales, ştia că operaţiunea de mulgere a vămilor era un monopol al şefilor de tură, de cai şi de nebuni. Aşa a spus preşedintele României în interviul de la TVR1, poate nu cu aceleaşi cuvinte, dar cu acelaşi înţeles.

Continuarea.