Rss Feed

Despre populime

De: Johann Moritz

Există oameni cărora cuvântul (consacrat, cred, de către Cristian Tudor Popescu) le gâdilă urechea în mod neplăcut. Îi iau ca pe o insultă la adresa propriei persoane şi, într-un fel, este, căci vinovaţi pentru a fi o populime sunt toţi cei ce o alcătuiesc.

Mie însă, îmi "place". Mă rog, poate că "place" nu e chiar verbul pe îl caut, ideea e că este folositor. El umple un gol conceptual: cum denumeşti un popor care se vrea a fi o societate, dar nu e capabil să se poarte ca atare?

Pentru că eu nu cred că o societate poate exista în amorţire, deşi am fi tentaţi să credem astfel. Dar a considera că a sta adunaţi e totuna cu a constitui o societate, înseamna a confunda dorinţa de a te separa de străini cu voinţa şi putinţa de a trăi împreună cu ai tăi şi deci a pune societatea pe acelasi plan cu tribalismul. Pentru că e una să te pretinzi a fi o societate şi alta să realizezi acea coeziune ce caracterizează o comunitate de asemenea dimensiuni. E necesar, în primul rând, ca toţi cei care o alcătuiesc să fie conştienţi că fac parte dintr-o comunitate şi nu repetând un slogan, ci prin acţiunile lor. Prin solidaritate şi activism.

Să cercetăm puţin cum e cu solidaritatea.

Societatea este formată din cetăţeni, care, sub nicio formă, nu trebuie confundaţi cu supuşii. Ea implică o anume coerenţă. Într-o comunitate, generaţiile prezente se solidarizează între ele, dar şi cu cele trecute şi cele viitoare. Ea presupune asumarea unui destin comun (în sensul cel mai puţin metafizic al cuvântului destin). Societatea se recunoaşte atunci când corpul social îşi modelează membrii în vederea realizării acestui destin comun. Se întâmplă asta cu noi?

Românii se concentrează prea mult asupra a ceea ce îi desparte. Ăsta e modul nostru aparte de a ne uni: începem prin a-i identifica pe cei de care trebuie să ne separăm, apoi ridicăm un gard. Nu un zid, căci nu ştim să fim fanatici şi în plus asta ne-ar lipsi de plăcerea de a-i înjura pe ceilalţi: peste zid e dificil, printre gard e uşor. Unde mai pui că e şi loc să bagi nuiaua. Chiar şi ura noastră e ridicolă prin lipsa ei de substanţă.

Proba unei societăţi este dată de posibilitatea de a-şi subordona diferenţele de opinie urmăririi unor obiective comune şi de capacitatea ei de a nu uita că societăţile prosperă ca urmare a reconcilierii, nu ca urmare a conflictelor pe care le întreţin. Asta spunea Kissinger.

România în schimb, e într-un perpetuu război civil, ale cărui arme sunt dispreţul şi insulta. Suntem incapabili să definim şi să ne asumăm un proiect. Definirea şi realizarea proiectului, în loc să fie privite drept un efort comun şi un punct de plecare, sunt priorităţi de rangul doi, amânate pentru după reducerea la tăcere a "adversarului". Proiectul nostru al tuturor, e de fapt, "proiectul meu". Iar "proiectul meu" e, de cele mai multe ori, doar simpatia pentru o persoană în care ne punem nădejdea. Invers decât spunea Kissinger, noi căutăm liniile de falie şi ne ascuţim săbiile, amânând asumarea obiectivelor pentru o vreme când "adversarii"  vor fi fiind neantizaţi moral.

Acestea sunt exact motivele pentru care nu merităm să ne numim o societate. Nu suntem în stare să facem pace pentru a construi. Nu dorim să îl ascultăm pe celălalt. Concesia şi compromisul le privim drept semne ale slăbiciunii şi nu ca fiind izvorâte din diversitatea firească a opiniilor, a soluţiilor, a vieţii însăşi. Suntem asemeni unor dumnezei ridicoli care vor să modeleze, fiecare pe toţi ceilalţi, după chipul şi asemănarea sa. Furia noastră nu ne profită în niciun fel, dar profită altora. Nefiind capabili să ne înţelegem, nu reprezentăm o forţă. Nefiind capabili să cădem de acord, suntem condamnaţi să vânăm miraje, din nou, spre profitul altora. Neputând fi înţelepţi împreună, suntem proşti separat, prizonieri ai celui care ne minte, gata să aplaudăm orice inepţie.
Asta e populimea română.
 
Dacă totuşi credeţi că vorbesc prostii, gândiţi-vă la altceva:  aunci când unii (politicienii) ajung să trateze poporul drept gloată, el nu poate fi altceva decât gloată. Pentru că ei nu fac decât să afirme o realitate, indiferent că o fac explicit sau implicit, prin acţiunile lor. Dacă această realitate nu ar exista, cel ce ar îndrazni sa o invoce ar fi nimicit. Dacă cuiva îi este permis a se raporta la popor ca la o gloată, poporul şi naţiunea nu există, există doar populimea. Aşa că există un mod facil de a verifica dacă poporul român reprezintă o naţiune sau o populime: gandiţi-vă cum l-au tratat politicienii săi de-a lungul vremii.

Ce vreau să spun cu toate astea: haideţi să facem pace. Credeţi-mă, nimic nu îi va înspăimânta mai mult pe conducătorii noştri decât perspectiva asta, ca românii să înceteze a se dispreţui şi ignora reciproc. Fiţi mai atenţi la ce spun ceilalţi. S-ar putea să descoperiţi că ceea ce vă despart sunt mijloacele, nu scopurile. Iar asta nu e aşa de grav.

E primul pas.

PS: Utilizarea cuvântului "poopulime" nu implică dispreţ şi nici autoexcluderea utilizatorului din rândurile acesteia, cel mult delimitarea sa de stările de fapt şi de spirit care au generat situaţia. Poţi fi un membru treaz al gloatei, dar, în niciun caz, nu poti fi o comunitate de unul singur. Eşti condamnat, independent de voinţa ta, la a fi un membru al populimii atata vreme cât nu poţi schimba starea celorlalţi.
 

Comentarii

Replied

divide et impera

Cred că ar trebui să ne amintim mai des de "divide et impera". Am înţelege mai bine comportamentul politicienilor şi am reuşi să ne punem la adăpost, ca să zic aşa.

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

cred ca noi suntem divizati

cred ca noi suntem divizati gata, nici macar nu trebuie sa se mai chinuie. nu trebuie decat sa profite si, evident, sa toarne gaz, din cand in cand, sa fie siguri ca nu se stinge focul.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

deja aud

multă lume care conştientizează acest lucru, că nu suntem deloc uniţi şi că fiecare încearcă să-şi vadă de interesele personale, neavând niciun orizont de fapt şi că zbaterea devine inutilă în lipsa coeziunii sau a acţiunilor de masă. Nu suntem capabili să protestăm public pentru nimic ci doar să clevetim. Oamenii cu care am vorbit ştiu asta, dar nu fac nimic. Nu-i poţi convinge să facă grevă fiscală, să iasă în stradă când drepturile le sunt încălcate sau constrângerile devin insuportabile. Se descurcă fiecare cum poate, dar pe termen lung doar mişcările de masă pot readuce sistemul pe un făgaş normal.

—-

panta rhei

Replied

acuma,

nu neg ca sunt momente in care un popor ar trebui sa iasa in strada. cred insa ca pe termen lung un popor obisnuit ssa-si rezolve problemele doar in strada, iese in pierdere. ideea "mea" e ca ar trebui sa construim deopotriva o cultura si niste mecanisme ale dialogului social si intre societate si poliica. ceva care sa functioneze permanent, sa elibereze tensiunile si sa modeleze societatea, politica si viitorul.
ma rog, pana atunci, am putea sa spargem si niste geamuri. Laughing

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

grecii şi italienii tocmai au

grecii şi italienii tocmai au incendiat zilele trecute câteva maşini, pentru cauze mai banale decât ce se întâmplă la noi... Poate pentru români, Ghandi ar da o soluţie mai bună.

—-

panta rhei

Replied

Modelul grecesc

... nu îmi pare tocmai bun de urmat. Lenea lor o avem şi noi într-o oarecare măsură. Da' să ne mai şi revoltăm din cauza asta îmi pare prea mult.

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

Se face lumină

Da, pacea este cheia.

Legea naturală(adică bunul simţ) şi iubirea o cuprind.
Cei ce dorim să ne simţim iubiţi, preţuiţi, apropo şi de ce scriai aici, o dorim pe Pacea Asta, dar o şi transpirăm când ne umplem de ea.

Pentru că pace e ceea ce, mai ales, poţi oferi. Şi poţi oferi dacă începi să renunţi la a fi mândru, dacă începi să accepţi că ai nevoie de ea... frumos spus şi de tine mai sus.

România are nevoie de ea, lumea are nevoie de ea.
Rămâne să o dorim, să ne iubim şi să o transpirăm toţi...

—-

"Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi" (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii)

Replied

sincer sa fiu, eu vreau pace

sincer sa fiu, eu vreau pace intre noi, aici jos, ca sa putem lupta cu ei acolo sus. imi doresc o clasa politica care sa se teama de romani. ideal ar fi sa se teama de opiniile lor, dar, pana una alta, poate nu ar fi rau sa se teama chiar si de mania lor. si ma opresc aici, pt. ca nu incerc sa incit la violenta pe nimeni.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski