Rss Feed

1 martie de partea cealaltă

De: Vera Eloy-Martinez

Din motive lipsite de importanţă pentru textul de faţă, de vreo doi ani, îmi petrec ziua de 1 martie într-o florărie. Nu, nu mă transform în floare, nici măcar în mimoză, ci stau după tejghea. Adică experimentez cum e să fii în poziţia vânzătorului şi să ai de-a face cu toanele cumpărătorilor. Iar asta poate însemna o grămadă de lucruri.

În primele ore ai zice că e amuzant, mai ales dacă ai apucat să bei prima cafea; altfel, n-aş folosi chiar cuvântul amuzant, dar să zicem că e suportabil. Şi când spun primele ore mă refer la un pic după ora şapte. Dimineaţa. Când oamenii încă nu s-au trezit pe deplin, se mişcă mai lent, salută, poate chiar zâmbesc... a se citi nu-au-suficientă-energie-să-fie-nesuferiţi. Sunt dispuşi să facă un gest frumos, nu dezinteresat, dar gest frumos, totuşi. Asta e faza în care încerci să intri în atmosferă, porneşti un radio sau cauţi ceva prin muzica ta, mai aşezi marfa, mai pui un pic de zahăr în cafea... încă mai ai minute de respiro...

... dar nu durează mult, pentru că, în scurt timp, începe nebunia. Florăria se umple, lumea e mai nervoasă, mai grăbită, mai nehotărâtă: aş vrea ceva deosebit, dar nu ambalat aşa, mai bine celălalt trandafir, ba nu, ăla, dar nu cu folie din aceea, roşie, da, cu ce putem combina freziile, altceva nu aveţi, încă două buchete, dar nu la fel, îmi ambalaţi şi mie ghiveciul acesta, dar asta e puţin..., nu, daţi-mi alta, pot să iau de aici, îmi puneţi şi o iarbă din aia, altă hârtie nu aveţi, aş vrea şi eu ceva mai special, că le duc la..., păi cât e firul...

Şi tot aşa, fără să mai apuci să iei din cafea cât e caldă, fără să mai percepi altceva decât voci răstite, nemulţumite, arogante, mâini grăbite, degetul care spune „pe aia, ba nu, mai bine pe aia”, în timp ce mulţumesc-ul e o raritate. N-ai zice că atâta lume e atentă, brusc, de 1 martie. Şi nici nu e. Totuşi, ce-i mâna pe ei în luptă? Nu atenţia. Ci spiritul de turmă (dacă X duce flori colegelor de job, tre' să duc şi eu), dorinţa de a se pune bine cu „doamna” (învăţătoare, profesoară etc.), încercarea de a intra în graţiile doctoriţei, ale tipei de la bancă, ale celei de la protecţia consumatorului, ale celei de la finanţe, ale celei de la... pe unde o avea de mers fiecare în ziua respectivă. „Nu pot să mă duc cu mâna goală, că aşteaptă”, pare să fie sloganul de moment.

Agitaţia continuă până spre prânz, când, în sfârşit, ai timp să te aşezi preţ de câteva minute, să mai faci o cafea şi să încerci să îi zâmbeşti tipului elegant, care în clipa aceea e singurul client şi pare altfel. Doar pare. Pentru că, în cazul lui, se dovedeşte că eleganţa e sinonim cu aroganţa. Alege florile cu un aer princiar şi te priveşte de sus de tot, abia dacă ţi se adresează articulat, vorbeşte mai mult prin gesturi, convins că ar fi sub demnitatea lui să comunice altfel cu o oarecare de după tejgheaua unei florării. Recunosc că am fost tentată să dau un efect de bumerang aroganţei lui... dar m-am dovedit o lady şi m-am abţinut. Iar în gând am compătimit-o pe acea EA căreia îi cumpăra flori.

După scurta acalmie de la prânz, urmează un nou val de agitaţie. Vin cei care îşi duc copiii la şcoală după-amiaza şi cei care încep să se întoarcă de la joburi, de la cumpărături, de la plimbare sau de pe unde or mai fi hoinărit. Unii grăbiţi şi pretenţioşi, alţii doar grăbiţi, alţii doar pretenţioşi, unii morocănoşi (tre' să îi iau măcar o floare, să nu se supere, că aşa-s femeile), alţii mai veseli (iau şi eu pentru nevastă-mea, altfel nu mai văd ciorbă caldă o săptămână), unii nehotărâţi (vreau şi eu ceva pentru soacră, ce credeţi dumneavoastră – de parcă florile ar fi împărţite în felul ăsta), alţii categorici (trandafiri roşii, domnişoară, că roşu e...), unii cu bani mulţi (un aranjament mai deosebit, nu contează preţul), alţii cu adevărat bine intenţionaţi (un fir frumos, merită şi ea, dar nu pot mai mult), pentru alte „doamne” (învăţătoare, profesoare etc.), pentru mamă, nevastă, mamaie, soacră, fiică, soră, prietenă, naşă, vecină, tanti de la frizerie...

Uite-aşa o ţii până seara, când nu-ţi mai simţi spatele şi mâinile şi când juri că nu mai vrei să vezi flori măcar o săptămână şi nici oameni, că ţi-a ajuns, deşi, în general vorbind, îţi plac şi florile, şi oamenii. Dar abia aştepţi să ajungi acasă, la căldură, la baia fierbinte, la muzica ta, la paharul cu vin şi la LINIŞTE. Brusc, virtualul îţi pare ideal, pentru că acolo poţi să îţi apropii lumea doar atât cât simţi nevoia, nu te mai agresează nimeni mai mult decât permiţi, ba chiar poţi să faci un elegant shut down atunci când ai chef şi să revii tot când ai chef.

A fost 1 martie? O fi fost...

Comentarii

Replied

anul asta, pt ca, evident,

anul asta, pt ca, evident, toata lumea a adus la serviciu martisoare si flori, eu am adus prajituri. o colega chiar si-a pus o tarta in piept, desi n-am priceput daca a fost o gluma sau un repros.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

hm

Ai făcut tu prăji?

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

ntz

mega image

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

A vrut sa

A vrut sa degusti...tarta.
Chestie faina si pragmatica prajiturile.

Replied

nah

din pacate nu mai suntem in relatii grozave de vreo cateva saptamani. probabil asa vor si ramane lucrurile si nu la initiativa mea.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

Daca asa se comporta oamenii

Daca asa se comporta oamenii cand cumpara flori cum se comporta dupa ce stau la coada cu functionarii de la diverse ghisee ?
Greu de zambit si amabilitate 8 ore in fata unor cetateni nervosi, grabiti ori nesimtiti.

Replied

disperare

Marian, de când am văzut cum e să încerci să fii amabil cu lumea de dimineaţa până seara, chiar îi înţeleg pe unii de la ghişee. Nu pe toţi, că sunt şi exemplare pe care scrie mare LENE, dar pe mulţi... Iar eu am scris puţin aici, am romanţat oleacă, lucrurile sunt mai rele de atât. Nu spun că toată lumea e nesimţită, dar cei mai mulţi au uitat să spună mulţumesc, să nu se înghesuie, să nu intre toată familia într-un spaţiu mic, să cumpere un fir de floare (după modelul ţigănesc), răstoarnă vaze şi nu zic nimic, zăpăcesc toate florile dintr-o vază, să îşi aleagă ce vor etc. etc. Nu ştiu, e o disperare în gesturi pe care nu o înţeleg...

—-

În viaţă nu există pilot automat.