Rss Feed

Manifest

De: Johann Moritz

Politica românească e un spectacol, o tragodia de cea mai proastă calitate, în care scena şi actorii sunt separaţi de spectatori nu doar prin cortină, ci şi prin artificialul unei poveşti lipsite de etică, fără morală şi fără legatură cu viaţa cetăţii. Corul tace. Actorii interpretează pentru ei şi doar narcisismul îi indeamnă să caute aplauzele publicului. Privind spre scena politică, nu aveţi impresia că oamenii ăştia joacă în altă piesă? Că certurile lor, ambiţiile şi interesele pe care le urmăresc nu au nimic în comun cu dorinţele noastre şi cu binele României?

Am putea pretinde că suntem victime. Probabil că suntem, dar rămane de lămurit cine sau ce ne victimizează. Politicienii? Cu siguranţă! Însă politicienii sunt, până la urmă, oamenii pe care i-am ales. Adevarat, se poate obiecta: ăştia sunt, dintre ei trebuie să alegem.
Cu toţii recunoaştem că, vreme de 20 de ani, românii au trebuit să aleaga răul cel mic. Ne plângem de lucrul ăsta, dar am ajuns să îl acceptăm ca pe ceva firesc. Dacă am lăsa logica să ne poarte puţin mai departe, am observa că, dincolo de orice alte dezavantaje, alegerea răului celui mic a instituit un sistem de valori bazat pe ipocrizie şi minciună. Ei ne mint iar noi ştim asta, dar le trecem cu vederea atâta vreme cât ura noastra şi ura lor au acelaşi destinatar.
Prin urmare, sistemul nostru politic este bazat pe minciună şi ură, căci în ura noastră pentru un personaj sau altul ajungem să acceptăm minciunile „politicianului nostru”, dacă ele servesc la lovirea adversarilor lui. Ba chiar luăm asta drept dibăcie, minciuna abilă e dovada măiestriei politice. Căci ce altceva este animalul politic dacă nu ipocritul perfect, marele mincinos, intrigantul din culise, manipulatorul celor mulţi? Iar noi suntem cei care l-au creat. Noi înşine devenim vectorii minciunii, pentru că atunci când adversarii “noştri” în ale politicii ne cer socoteală pentru faptele favoritului ne amăgim să credem şi inventăm argumente minţind la randul nostru, altfel cum ne-am putea justifica partizanatul pentru caractere atât de jalnice?

Iată-ne, deci, într-o dublă ipostază: aceea de victime ale sistemului şi de piloni ai acestuia. Indiferent cât de mult ne-ar displăcea sistemul, oricât de mult l-am dispreţui, acceptând jocul pe care acesta l-a impus nu facem altceva decât să îl consolidăm şi să îi prelungim existenţa. Noi toţi suntem părtaşi prin tăcere şi inacţiune. Gâlceava lor vine pe fondul tăcerii noastre. Ei sunt cei care impun subiectele de dezbatere, pentru că nu o facem noi. Tupeul lor a crescut pe seama aparentei noastre indiferenţe. Nesimţirea lor se sprijină pe lipsa oricărei sancţiuni.
În noiembrie suntem chemaţi din nou să alegem răul cel mic. Suntem chemaţi să ne analizăm ura, să stabilim o ierarhie a urâţilor şi să dăm votul în consecinţă. Votul nostru e ură sublimată. Peste 3 sau peste 5 ani, acelaşi „proces de conştiinţă” ne va îndruma paşii către cabina de vot.

Cercul acesta vicios este doar aparent. El poate fi spart şi asta ne-am propus noi. Un obiectiv prea ambiţios poate, dar avem răbdare şi, sperăm, perseverenţă şi încăpăţânare. Şi vom începe prin a vă propune ca, la alegerile din noiembrie şi decembrie 2009, să mergeţi la urne şi să vă anulaţi votul. Faceţi drumul până la secţia de votare, pentru a nu le mai da prilejul să vă numească leneşi sau indiferenţi. Intraţi în cabină şi anulaţi-vă votul, pentru a le arăta adevărata voastră părere despre ei: DISPREŢUL.

Pentru ce atâta „deranj”? Pentru că absenteismul a fost considerat indiferenţă, sporind şi mai mult tupeul şi nesimţirea celor care ne conduc. Să renunţăm la apatie, să le arătăm că dorim să ne facem auziţi, dar nu prin vocile lor. Să îi sancţionăm manifestându-ne public dispreţul.

La ce bun, s-ar putea spune? Nu vom obţine poate prea multe în felul acesta, nu în iarna aceasta, dar am putea reuşi ceva extraordinar: să ne demonstrăm nouă înşine că ne putem mobiliza, că putem face ceva odată ce ne-am propus. Pur şi simplu, să demonstrăm că existăm. Românii sunt apatici pentru că li s-a creat impresia că sunt singuri şi neputincioşi. Prin votul de blam vom demonstra exact contrariul.

Tocmai de aceea, Vot deBlam nu priveşte doar alegerile acestea. În perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie, acţiunea noastră este doar un exerciţiu civic. Nu ne propunem să salvăm Romania acum. Dorim să aflăm dacă zgomotul pe care îl putem face noi toţi poate răzbate prin gâlceava lor, cu speranţa că, în timp, o va acoperi. Dorim să se afle că suntem mulţi şi că ne-am săturat să fim ignoraţi sau luaţi drept proşti.

Prin Vot deBlam dorim să arătăm că putem purta propriile bătalii şi că le putem câştiga. Prin Vot deBlam dorim să le arătăm că macar unii dintre noi nu se vor mai lăsa amăgiţi şi, infinit mai mult decât atât, că vom riposta la minciunile şi indiferenţa lor.