Fărâme de oameni ciudaţi

Definiţie în scopul eliminării oricărui sens peiorativ:
User-ul este o persoană care utilizează ceva ce i-a fost oferit/pus la dispoziţie/servit... diferenţele între ei sunt date de abilitatea şi voinţa pe care le au în "a utiliza". Din marea masă a user-ilor se distinge tipologia numită (l)user, acel user total lipsit de abilităţi dar insistent sau acela care găseşte întrebuinţări neimaginate de designer.
Un exemplu de (l)user ar putea fi acela căruia i s-a dat un cuţit să-şi taie o felie de pâine, înainte de asta, însă, (l)user-ul îşi scarpină graţios cu lama cuţitului jegul de pe gât, apoi părul dinspre ceafă, unde se adunase mai multă mătreaţă.

Câteva vorbe pornind de la conceptul spus de mine mai sus (user = acela căruia i s-a dat spre utilizare)

Să zicem că Dumnezeu, în calitate de server, le-a dat user-ilor planeta pământ. De ce? Desigur, pentru ca user-ul să-şi bata joc de ea. Pentru că el, user-ul, e deştept şi, de când şi-a dat el seama cât de deştept l-a făcut pe el un cromozom x/y, care s-a unit cu un alt cromozom x, a făcut confuzia că ştiinţa este descoperirea minţii lui aia deşteaptă şi nicidecum percepţia unor legi ale universului. Oricât de departe este el, (l)userul, de a le înţelege. Pe ele, pe legile alea. De aia, probabil, e şi atât de mândru de inteligenţa lui de (l)user. Iar aroganţa asta a lui l-a pus pe el, pe user-ul acestei planete, deasupra legilor care guverneaza universul, crezându-se stăpânul lor, şi a avut o revelaţie: nu există Dumnezeu. Deci să secularizăm. Să desacralizăm. Să inventăm concepte "naturale" cum ar fi politica, politici monetare, sisteme electorale, marketing aka consum în lipsa nevoii, politically correctness aka neologism pentru făţărnicie, legi cât mai idioate posibil dar şi avocaţi la fel de idioţi şi care pe cât posibil să vadă doar litera legii căci spiritul... spiritul nu există, desigur, altfel ce fel de atei am fi noi dacă am crede în misticisme d-astea?
Prin urmare, în această accepţiune a omului inteligento-ştiinţific situat deasupra naturii oarbe, putem spune fără nici urmă de ezitare că "a denatura" este esenţa existenţei noastre pe această planetă.

Am fost apostrofat de către cineva la care eu ţin mult, un apropiat nedumerit de dezamăgirea mea:

Să zicem că nu şi că, de fapt, sunt mânat de un egoism feroce. Unde-i problema? Să zicem că mă împiedic de un gunoi pe stradă sau în parc, îl iau de acolo şi-l arunc la coş. Am facut gestul ăsta pentru mine, nu pentru nesimţitu' de (l)user. Şi dacă-l injur suculent pe (l)user în cazul ăsta, mi se spune "Eşti prea dezgustat, din ce văd eu, de oamenii din jur"?!

În exact aceeaşi idee a egoismului feroce, mi-am amintit ce mi-a povestit la un pahar un bun prieten.

Eram toamna trecută în Vama Veche la concert la Altar. Un steag publicitar înfipt chiar în faţa scenei obtura 30% din scenă, pentru mai mult de un sfert din spectatori, în fine o chestie de un imens prost gust. Intrigat, încep să strig spre scenă, poate mă aude cineva dintre organizatori. Ţipam la ei "Băi! am înţeles mesajul publicitar, acum scoateţi drakkului steagu' de-acolo şi-l puneţi la loc după ce termină de cântat Altar. Promit că voi fi client fidel al panaramelor ăstora cu numele pe flamură, numa' mutaţi-l d-aci". Draci, se făceau că plouă.

Ţip la un bodyguard mai aproape de gard-ul despărţitor. Nu mă înţeleg cu el, săracu' de el îmi dădea dreptate sincer, l-am văzut, dar nu ştia ce să facă. Făceam atâta gălăgie că deja m-au văzut toţi cei prezenţi în faţa scenei, mă iau de toţi: "Băi, vouă nu vă stă în ochi steagu' ăla publicitar? Ce drakku, numa' pe mine mă încurcă?". Culmea, toţi pe care i-am întrebat ziceau că da şi ei sunt stânjeniţi de prostia aia. Câţiva au strigat timid alături de mine, dar marea turmă a plecat capul.
Au apărut şi Altar pe scenă, în frunte cu micul marele Andy. Ţip şi la ei "băi, am venit să vă văd pe voi, să cânt odată cu voi, nu să mă uit printre flamurile astea". Tot concertul strecuram printre versurile lor "slay that fucking flag" şi m-au auzit şi ei şi turma din faţa lor, cică metalişti feroce toţi. Pe piesa "Atitudine" mă apucaseră pandaliile, urlam din toţi rărunchii, modificând puţin versurile: "Turmă de oi, luaţi A-TI-TU-DI-NE, A-TI-TU-DI-NE!", "Handicapaţilor, laşilor sunteţi incapabili de A-TI-TU-DI-NE, A-TI-TU-DI-NE!". Badigarzii plecaseră din zona unde eram eu, i-am văzut doar cum se grupaseră mai la dos.
Ideea e că, dacă eu ţipând la un grup de metalişti duri şi cu destulă adrenalină în ei în acel moment le spun "sunteţi de fapt o turmă incapabilă de atitudine", iar ei pleacă umil căpăţânile, e evident că-s doar nişte ovine sau bovine. Şi erau acolo dintr-ăia care n-au venit la un concert cu Guţă sau la Ovi şi Paula Se ling, nu cred că erau dintr-ăia care o căutau pe Elodia prin păduri la îndemnul televiziunii poporului...
M-au auzit toţi cei 5-600 de oameni de acolo, te asigur. Când s-a terminat concertul şi am plecat de lânga scenă, unii dintre ei m-au oprit să-mi strângă mâna, alţii plecau ochii ruşinaţi, alţii mândri de A-TI-TU-DI-NEA lor de manelaro-metalişti fără noimă şi s-au dus să şi-o racoreasca cu poşirca aia de bere.

"Ca să vezi, există oameni ciudaţi, incapabili să iasă din logica lor", ca să-l citez pe citat-ul avocat al lui Octavian Paler. Eu cred despre prietenul meu că a fost doar probabil un tip umplut de ridicol într-un moment nepotrivit. Desigur că nu i-am zis lui ce credeam despre el, dimpotrivă, l-am aprobat când a concluzionat: "E clar, ţara asta nu se mai face bine în veci şi-n pur, avem exact atât cât ne merităm. Ne merităm soarta. Vite-ncălţate."