Rss Feed

Fărâme de oameni ciudaţi

De: Annton H. Hanzo

Definiţie în scopul eliminării oricărui sens peiorativ:
User-ul este o persoană care utilizează ceva ce i-a fost oferit/pus la dispoziţie/servit... diferenţele între ei sunt date de abilitatea şi voinţa pe care le au în "a utiliza". Din marea masă a user-ilor se distinge tipologia numită (l)user, acel user total lipsit de abilităţi dar insistent sau acela care găseşte întrebuinţări neimaginate de designer.
Un exemplu de (l)user ar putea fi acela căruia i s-a dat un cuţit să-şi taie o felie de pâine, înainte de asta, însă, (l)user-ul îşi scarpină graţios cu lama cuţitului jegul de pe gât, apoi părul dinspre ceafă, unde se adunase mai multă mătreaţă.

Câteva vorbe pornind de la conceptul spus de mine mai sus (user = acela căruia i s-a dat spre utilizare)

Să zicem că Dumnezeu, în calitate de server, le-a dat user-ilor planeta pământ. De ce? Desigur, pentru ca user-ul să-şi bata joc de ea. Pentru că el, user-ul, e deştept şi, de când şi-a dat el seama cât de deştept l-a făcut pe el un cromozom x/y, care s-a unit cu un alt cromozom x, a făcut confuzia că ştiinţa este descoperirea minţii lui aia deşteaptă şi nicidecum percepţia unor legi ale universului. Oricât de departe este el, (l)userul, de a le înţelege. Pe ele, pe legile alea. De aia, probabil, e şi atât de mândru de inteligenţa lui de (l)user. Iar aroganţa asta a lui l-a pus pe el, pe user-ul acestei planete, deasupra legilor care guverneaza universul, crezându-se stăpânul lor, şi a avut o revelaţie: nu există Dumnezeu. Deci să secularizăm. Să desacralizăm. Să inventăm concepte "naturale" cum ar fi politica, politici monetare, sisteme electorale, marketing aka consum în lipsa nevoii, politically correctness aka neologism pentru făţărnicie, legi cât mai idioate posibil dar şi avocaţi la fel de idioţi şi care pe cât posibil să vadă doar litera legii căci spiritul... spiritul nu există, desigur, altfel ce fel de atei am fi noi dacă am crede în misticisme d-astea?
Prin urmare, în această accepţiune a omului inteligento-ştiinţific situat deasupra naturii oarbe, putem spune fără nici urmă de ezitare că "a denatura" este esenţa existenţei noastre pe această planetă.

Am fost apostrofat de către cineva la care eu ţin mult, un apropiat nedumerit de dezamăgirea mea:

Esti prea dezgustat, din ce vad eu, de oamenii din jur. Ori pe mine ma contrariază asta - nu pentru oamenii din jur faci ce faci?

Să zicem că nu şi că, de fapt, sunt mânat de un egoism feroce. Unde-i problema? Să zicem că mă împiedic de un gunoi pe stradă sau în parc, îl iau de acolo şi-l arunc la coş. Am facut gestul ăsta pentru mine, nu pentru nesimţitu' de (l)user. Şi dacă-l injur suculent pe (l)user în cazul ăsta, mi se spune "Eşti prea dezgustat, din ce văd eu, de oamenii din jur"?!

În exact aceeaşi idee a egoismului feroce, mi-am amintit ce mi-a povestit la un pahar un bun prieten.

Eram toamna trecută în Vama Veche la concert la Altar. Un steag publicitar înfipt chiar în faţa scenei obtura 30% din scenă, pentru mai mult de un sfert din spectatori, în fine o chestie de un imens prost gust. Intrigat, încep să strig spre scenă, poate mă aude cineva dintre organizatori. Ţipam la ei "Băi! am înţeles mesajul publicitar, acum scoateţi drakkului steagu' de-acolo şi-l puneţi la loc după ce termină de cântat Altar. Promit că voi fi client fidel al panaramelor ăstora cu numele pe flamură, numa' mutaţi-l d-aci". Draci, se făceau că plouă.
Imagine0985_medium.jpg
Ţip la un bodyguard mai aproape de gard-ul despărţitor. Nu mă înţeleg cu el, săracu' de el îmi dădea dreptate sincer, l-am văzut, dar nu ştia ce să facă. Făceam atâta gălăgie că deja m-au văzut toţi cei prezenţi în faţa scenei, mă iau de toţi: "Băi, vouă nu vă stă în ochi steagu' ăla publicitar? Ce drakku, numa' pe mine mă încurcă?". Culmea, toţi pe care i-am întrebat ziceau că da şi ei sunt stânjeniţi de prostia aia. Câţiva au strigat timid alături de mine, dar marea turmă a plecat capul.
Au apărut şi Altar pe scenă, în frunte cu micul marele Andy. Ţip şi la ei "băi, am venit să vă văd pe voi, să cânt odată cu voi, nu să mă uit printre flamurile astea". Tot concertul strecuram printre versurile lor "slay that fucking flag" şi m-au auzit şi ei şi turma din faţa lor, cică metalişti feroce toţi. Pe piesa "Atitudine" mă apucaseră pandaliile, urlam din toţi rărunchii, modificând puţin versurile: "Turmă de oi, luaţi A-TI-TU-DI-NE, A-TI-TU-DI-NE!", "Handicapaţilor, laşilor sunteţi incapabili de A-TI-TU-DI-NE, A-TI-TU-DI-NE!". Badigarzii plecaseră din zona unde eram eu, i-am văzut doar cum se grupaseră mai la dos.Imagine0986_medium.jpg
Ideea e că, dacă eu ţipând la un grup de metalişti duri şi cu destulă adrenalină în ei în acel moment le spun "sunteţi de fapt o turmă incapabilă de atitudine", iar ei pleacă umil căpăţânile, e evident că-s doar nişte ovine sau bovine. Şi erau acolo dintr-ăia care n-au venit la un concert cu Guţă sau la Ovi şi Paula Se ling, nu cred că erau dintr-ăia care o căutau pe Elodia prin păduri la îndemnul televiziunii poporului...
M-au auzit toţi cei 5-600 de oameni de acolo, te asigur. Când s-a terminat concertul şi am plecat de lânga scenă, unii dintre ei m-au oprit să-mi strângă mâna, alţii plecau ochii ruşinaţi, alţii mândri de A-TI-TU-DI-NEA lor de manelaro-metalişti fără noimă şi s-au dus să şi-o racoreasca cu poşirca aia de bere.

"Ca să vezi, există oameni ciudaţi, incapabili să iasă din logica lor", ca să-l citez pe citat-ul avocat al lui Octavian Paler. Eu cred despre prietenul meu că a fost doar probabil un tip umplut de ridicol într-un moment nepotrivit. Desigur că nu i-am zis lui ce credeam despre el, dimpotrivă, l-am aprobat când a concluzionat: "E clar, ţara asta nu se mai face bine în veci şi-n pur, avem exact atât cât ne merităm. Ne merităm soarta. Vite-ncălţate."

Comentarii

Replied

despre luari de

Tupeul e atitudinea celor care n-au bun simt ? Iar pentru ei, astia cu bun simt, cand au tupeu se cheama ca au atitudine ?

Replied

Da, dom'le

Nişte nesimţiţi.

Replied

Cu vreo 3-4 ani in urma Radu

Cu vreo 3-4 ani in urma Radu Paraschivescu si Traian Radu Ungureanu au fost la o intalnire cu suporterii lui Poli la un club din oras-Bunker. In cam jumatate din timpul discutiilor ei ne-au spus ca nu trebuie sa apara in mass-media George Becali. La sfarsit le-am zis ca mi se pare ciudat ca peste jumatate de ora sa-mi vorbesti despre GB spunand ca trebuie ignorat. Inca astept raspuns, s-au facut ca nu pricep.

Replied

”DIRECTORUL” DAN

În anii 1980, în ajunul unui 23 august, brusc, subit și întîmplător, întreg personalul TESA al uzinei este convocat în fața direcțiunii. Ce se întîmplase ? Cf. noii mode a defilărilor pe stadioane (în loc de stradă+tribună cu activiști) elevii care ar fi trebuit să manevreze din tribune plăcuțele colorate cu diverse inscripții, nu puteau fi mobilizați (era vacanță). Deci „funcționarii” au fost chemați să le țină locul. Mă rog, nici o nenorocire, cu excepția bruscheții gestului, care irita puternic. Secretarul de partid (și gașca lui) în loc să-și asume operațiunea, l-au aruncat în față pe un director tehnic. Drept e că se potrivea - cu tehica mai slab, cu atitudinea de stăpîn de sclavi la superlativ. Avea și mutra necesară: ceafă de taur, expresie de bou fioros, roșu la piele și chel. Pare-se că nici lui nu i-a convenit însărcinarea deoarece se comporta excesiv de dur. Serviciul din care făceam parte trimisese doi bărbați și o femeie. Nu știu ce i s-a năzărit marelui șef că, printre ale răcnete-răgete, se oțărește către noi: „Serviciul cutare, ALINIEREA !” În acel moment am explodat: ”Cum se aliniază TREI OAMENI ? Și de ce ?” (Totalul adunarii consta în cîteva sute). Individul supralicitează zbierînd cît îl țineau bojocii (către mine): „Ai făcut armata?” Eu, cel puțin la fel de zbierat: „Da ! Am făcut-o. Dar niciodată nu am fost puși să ne aliniem cîte trei.” Treaba s-a transformat într-un duel om-la-om de genul cine răcnește mai tare, eu înfruntîndu-l ad personam, adică într-un spațiu gol, fără fofilări, cu degetele înfipte în brîu. Văzînd că nu cedez nici un pas, bașbuzucul s-a retras strategic: „Poți să pleci !” „Am înțeles ! Plec !” Ca să-și salveze un strop din autoritate a inventat repede o chestie în genul Securității ― de abia făcusem cîțiva pași cînd a zbierat în urma mea: „Mîine să fii în birou la mine!” M-am întors în dungă și am răcnit „ La ce oră ?” „La opt !” „Am înțeles. La opt.” Și am plecat.

A doua zi m-am dus direct pe stadion, nici vorbă de birou. Tot ce am mai aflat era că tipul s-a interesat dacă sînt prezent și... gata.

Ceea ce m-a uluit (eram destul de tînar, aprox. 35 de ani) a fost faptul că NIMENI, DAR ABSOLUT NIMENI din mulțimea informă aflată acolo nu și-a permis nici măcar un murmur, nici măcar o șoaptă. Așa, la grămadă, sub protecția anonimatului. Această lașitate generalizată m-a demoralizat rău de tot. Pe de altă parte s-a (am) dovedit că toți ceaușeii ăia de lătrau pe lîngă turmă mușcau atîta cît le permiteai.

Nu fac din asta un gest eroic, nici atunci, nici acum. SUB NICI O FORMĂ ! Vreau doar să subliniez formidabila supușenie a maselor (departe de a fi specifică românilor ― vezi și articolul People 'still willing to torture' pe BBC 10:41 GMT, Friday, 19 December 2008). Dar cred că fiecare om TREBUIE să aibă un prag de jos al umilirii. Ceea ce NU POT să înțeleg este CÎT DE SCĂZUT poate fi acest prag pentru unii ― în special români.

La noi lipsesc doar liderii energici ȘI MAI ALES COERENȚI.