Rss Feed

Ce mai blamăm

Ce mai blamăm. Sau nu

L-au uitat pe Nenea Iancu

De: Vera Eloy-Martinez

Ştie cineva ce zi e azi?

Ziua în care Udrea visează Bucureştiul sub forma a 22 de districte? Mă rog, fiecare cu fanteziile lui, dar nu despre asta e vorba.

Ziua în care aflăm, în sfârşit, o prioritate a Guvernului Băses... ăăă... Boc: modificarea Constituţiei. Cred şi eu că nu le convin diverse prin ea, dar nu e asta.

Ziua în care am aflat că a murit soacra lui Şerban Huidu. Nu ştiu de ce trebuie să fie asta o ştire, dar am citit într-un ziar. Nu, nu la asta mă refer.

Se caută soluţii. Autorităţile nu sunt în stare

De: Vera Eloy-Martinez

O femeie a murit după ce a fost muşcată de mai mulţi câini fără stăpân. Nu în pădure, nu pe câmp, nu la Cuca Măcăii, ci în capitala României. De ce s-a ajuns aici? Pentru că avem autorităţi incompetente şi populaţie inconştientă. S-a discutat mult pe tema asta în ultimele două zile, dar, la fel ca în alte dăţi, probabil că doar cu atât ne vom alege, iar peste o săptămână problema va fi uitată. Dintre toate luările de atitudine din astea două zile, m-am oprit la cea a Simonei Tache, de la Caţavencu, pentru că reacţiile stil mimoză deja sunt nepotrivite, iar a ei îmi pare cea mai adecvată situaţiei.

Revoluţia de care avem nevoie

De: Vera Eloy-Martinez

În discuţii mai mult sau mai puţin private, în ultimele zile, m-am tot lovit de o idee: protestul. Necesitatea lui, oportunitatea lui, ştiinţa lui, cultura lui. Pentru că, da, e nevoie de o adevărată ştiinţă şi de o adevărată cultură a protestului. La care, zic eu, noi avem nişte restanţe. Cu aceeaşi idee m-am întâlnit şi când am privit în jur, fie că acest în jur a fost pe stradă, în metrou, în casă, la piaţă sau pe internet, prin ziare, pe la televiziuni. Cu variaţiuni, desigur: manifestaţie, revoluţie, hai să facem ceva, trebuie să ne mişcăm, nu se mai poate, ieşire în stradă, revoltă.

Politica românească şi catastrofa alegerilor

De: Vera Eloy-Martinez

Conceptul de Continuitate în guvernare (Continuity of Government - COG) a fost gândit întâi de englezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi dezvoltat mai apoi în timpul războiului rece, când diverse ţări se temeau de atacuri nucleare. În esenţă, amintitul concept prevedea anumite proceduri de urmat în situaţii catastrofice, pentru a se evita vidul de putere, anarhia şi diverse alte manifestări de acest fel. Cu alte cuvinte, pentru a se asigura continuitatea.

Mai avem nevoie de partide?

De: Johann Moritz

Ei bine, mai avem nevoie de partidele politice?
Dacă cineva mi-ar fi pus întrebarea aceasta acum 3 ani, nu doar ca aş fi spus un DA raspicat, dar l-aş fi tratat pe respectivul cu condescendenţă. Probabil că l-aş fi privit cu atâta superioritate, încât nici măcar nu m-aş fi obosit sa-i explic de ce avem nevoie de partide. L-aş fi considerat irecuperabil pierdut.
Ei bine, acum aş avea mare nevoie sa îmi explice cineva de ce avem nevoie de paritide şi de politicieni. Acum sunt eu pierdut.

Poveste nemuritoare

De: Rodya Nicolaevna

Avertisment: Măi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt o mare iubitoare de vorbe de duh. Pot să mă dezlănţui în tirade întregi formate din proverbe, zicători, ziceri şi preziceri prăfuite, dar trăite din plin de generaţii întregi. Ei bine, de 3 saptămâni încoace trăiesc drama mioriţei şi cum deja i-am obosit pe cei apropiaţi, am hotărât să-mi vărs off-urile p'acilea.

Cui se adresează intelectualii de azi?

De: Vera Eloy-Martinez

Am spus de multe ori: una dintre marile probleme actuale de la noi este lipsa unor formatori de opinie sau existenţa unora din carton. Clasa politică a eşuat lamentabil, iar intelectualii vorbesc pompos între ei, prin saloane de lux, se premiază (tot între ei) şi, odată cu pierderea perspectivei, îşi pierd şi auditoriul.

Mediavax sau unde e presa de altădată

De: Vera Eloy-Martinez

Încep cu o mărturisire: eu fac parte din minoritatea românească ce nu se uită la OTV. Nici pe lumină, nici pe întuneric, nici ziua, nici seara, nici în bucătărie, nici în baie. Nici. Dacă nu mi-ar fi fost lene să aflu cum se face, chiar aş fi scos postul ăsta din grila mea de programe, adică din telecomandă. Ştiu că se poate cumva, nu mă păcăliţi...

Grandomania panglicilor inaugurale

De: Vera Eloy-Martinez

Dimineaţă, am răsfoit ziarele în diagonală şi, în câteva dintre ele, la mare cinste, am văzut ştirea despre Boc, care va tăia sâmbătă panglica inaugurală la încă 10 kilometri de autostradă. Nu contează la care autostradă, pentru că nu despre drumuri vreau să vorbesc acum, ci despre obiceiul acesta al tăierii panglicilor, care se înscrie deja în seria tradiţiilor româneşti, tradiţie atât de specifică, încât mai că o poţi pune lângă cea cu tăiatul porcului de Crăciun. Cu menţiunea că panglicile astea se taie pe bani publici şi reprezintă un gest absolut inutil şi ridicol. Cu atât mai mult cu cât astfel de inaugurări au loc pentru te miri ce şi se desfăşoară într-o manieră care, pe alocuri, concurează vizitele de lucru de sinistră amintire ale lui Ceauşescu.

Eternul stand-by

De: Vera Eloy-Martinez

Dincolo de criza economică, România suferă de o problemă mult mai gravă şi cu nişte consecinţe mult mai profunde, pentru că se ramifică, e un fel de caracatiţă la fel de dăunătoare precum corupţia: incapacitatea societăţii civile de a reacţiona. Sună pompos, dar e real. Şi nu mă refer la reacţia ultimă a ieşirii în stradă, pentru că la asta se ajunge abia după ce sunt epuizate toate celelalte mijloace de dialog. Doar că la noi lipseşte tocmai dialogul.Iar un dialog poate însemna vorbe sau poate însemna fapte. Ei bine, noi ne-am împotmolit la vorbe.

De ani buni ne complacem într-un fel de aroganţă colectivă, o aroganţă a vorbelor aruncate pe bloguri, pe forumuri, la o şuetă, la coadă la impozite sau pe DN-nu-ştiu-care, venind sau plecând de la munte sau de la mare. O aroganţă nejustificată de nimic şi care nu e urmată de nimic. Ne plângem, ne lamentăm, facem liste cu neajunsuri, le înrămăm şi atât. Facem din asta o artă. Şi aşteptăm ca soluţiile la aceleaşi neajunsuri să le găsească alţii.

Emite conţinut