Rss Feed

Românii paralele

De: Vera Eloy-Martinez

Răsfoiam mai devreme câteva bloguri ale unora care scriu despre politica de la noi, în speţă despre scrutinul care vine. Că doar ăsta e cel mai tare subiect actual. După Elodia, desigur, care a devenit un soi de sport naţional. Ziceam de bloguri… toţi au un limbaj elevat, scorţos, povestesc despre valorile europene (sic!), despre cât e de important sau de enervant (chestie de perspectivă) uninominalul, dau sondaje, interpretează sondaje… După lectura câtorva aşa-zise analize din astea preţioase, mă întreb pentru cine naiba scriu oamenii ăştia. Oare ei şi-au stabilit, vorba românului, un target, sau scriu doar aşa, de dragul de a-şi admira discursul?

De fiecare dată când citesc genul ăsta de… nu ştiu cum să le zic… nu, chiar nu ştiu cum să le zic, am impresia că trăim în Românii paralele. Nu două, mai multe. Există România politicienilor de la vârf, care fac legile, împart banii (inclusiv între ei, că doar cine-mparte parte-şi face), vorbesc pompos de la tribune şi înjură printre dinţi imediat ce întorc spatele auditoriului. Vine apoi o pătură ceva mai discretă şi mai subţire, cea a aşa-zişilor tehnocraţi, care sunt şi adevăraţii profesionişti. Urmează România politicienilor locali, pentru care snobismul şi aroganţa e deja o a doua natură. Ăştia îşi închipuie că rostul lor pe lumea asta e să taie panglici, să li se ia interviuri în care să vorbească despre orice altceva decât ar trebui, să aibă un şofer care să le care servieta, să se lăfăiască în birouri decorate într-un veritabil stil grandoman şi să aiba pe cât mai mulţi care fac sluj în faţa lor. Printre toţi ăştia există o Românie a trepăduşilor, a celor care se chinuiesc să îşi facă un loc între cei amintiţi, care culeg resturile de la mesele lor. Vine apoi România oamenilor care îşi văd de treabă, care se ţin deoparte de toţi cei de până acum, o lume care nu neapărat mai speră la o schimbare, dar care merge înainte din inerţie. Iar ultima şi cea mai numeroasă e România rurală (şi spun rurală nu neapărat prin localizare, ci prin mentalitate). Aici sunt cei care ţin în viaţă OTV-ul şi pe Elodia, cei care îl admiră pe Becali şi îl aplaudă frenetic pe Vadim, lumea care îşi face târguielile în hipermarket, cu bonuri de masă, şi cumpără cu un aer princiar ieftinele pulpe de pui, cei care urcă în autobus prin faţă şi scutură firimiturile de pe faţa de masă pe geam, aceiaşi care te tratează cu un neaoş ba p’a mă-tii atunci când le atragi atenţia că nu fac bine.

Distanţa dintre România asta majoritară şi Europa de care vorbesc cu emfază bloggerii de care spuneam mai devreme e foarte mare. Dacă nemţii, de exemplu, nu înţeleg cum e posibil să nu le funcţioneze automatul de bilete din gară, ai noştri încă se întreabă de ce nu e bine că mulgem vaca cu mâna. Cam asta e distanţa, mai mult sau mai puţin metaforic vorbind. Şi atunci mă întreb pentru cine scriu cei de care ziceam la început. Pentru că nimeni nu vrea să joace rolul de liant între toate Româniile astea care continuă să alunece paralel.

Comentarii

Replied

Protestez

Nu-s de acord cu continutul articolului de dupa aparitia expresiei "Romania rurala". Fara sa fiu semanatorist ce definesti tu prin "Romania rurala" e Romania mahalalelor, bineinteles ca e valabil si pt. o parte mare din Romania satului romanesc. Romania rurala e altceva.

Replied

Da, poate ca era mai potrivit

Da, poate ca era mai potrivit asa. Romania rurala stramutata la oras a devenit Romania mahalalelor.

—-

În viaţă nu există pilot automat.