Rss Feed

Mediavax sau unde e presa de altădată

De: Vera Eloy-Martinez

Încep cu o mărturisire: eu fac parte din minoritatea românească ce nu se uită la OTV. Nici pe lumină, nici pe întuneric, nici ziua, nici seara, nici în bucătărie, nici în baie. Nici. Dacă nu mi-ar fi fost lene să aflu cum se face, chiar aş fi scos postul ăsta din grila mea de programe, adică din telecomandă. Ştiu că se poate cumva, nu mă păcăliţi...

De ce zic minoritate? Pentru că multă, chiar foarte multă vreme, am fost convinsă că la OTV se uită doar ăia care nu ştiu să citească, badigarzii în nopţile în care sunt la lucru şi se plictisesc, unele gospodine în pauza dintre două telenovele şi trei cratiţe, ăia care nu ştiu că pe TVR e mitingul lui Geoană mascat în manifestare de ziua naţională şi pedeliştii de serviciu, când apare şeful lor acolo să ne explice cum stă treaba cu mogulii. A venit, însă, şi ziua fatidică în care a trebuit să admit că mă înşel şi să realizez că OTV e un adevărat sport naţional. Că altul tot nu mai practicăm...

De exemplu, într-o seară de iarnă, la noi acasă, vreo duzină de prieteni, fum, vin fiert, discuţii aprinse, muzică în surdină, cu alte cuvinte, atmosferă plăcută. La un moment dat, încep să mă simt ca unul care merge pe contrasens pe un drum cu sens unic. Râsete, argumente pro şi contra, personaje ce par desprinse dintr-un film cu proşti... mă pierduseră. Încerc să-mi dau seama despre ce e vorba. Nimic. Nu-mi sclipeşte niciun beculeţ. Las subtilităţile la o parte şi întreb despre ce naiba vorbesc. „Nu ştii, ăia de la OTV, care...”, „Ah, nu...”. Ah, nu, în sensul de "nu şi voi!".

Într-o altă seară, la nişte vecini ai părinţilor mei, oameni pe care îi ştiam de o viaţă, nu chiar intelectuali de rasă, dar citiţi, umblaţi... Un televizor în dormitor, unde era nea' G., unul mic în bucătărie, unde eram noi, femeile. Brusc, un strigăt din dormitor. Da’ strigăt: "Puneţi repede pe OTV!” Eu am împietrit. Tanti V. s-a conformat repede, a bâjbâit după telecomandă, mai-mai să răstoarne cafeaua, şi iată-ne pe OTV, unde un nene foarte entuziasmat zicea ceva despre nişte bani pe care statul ar trebui să îi dea fiecărui român drept compensaţie pentru nu ştiu ce chestie de pe vremea împuşcatului şi despre cum va iniţia el un proiect de lege pentru asta, motiv pentru care trebuie adunate semnături. Mai reţin doar că tanti V., pe care când eram mică o priveam cu o oarecare admiraţie, a început să-şi noteze pe un colţ de şerveţel nişte chestii, după care, îmbujorată, ne-a privit de parcă descoperise leacul contra Alzheimer şi ne-a zis: "Să ştiţi că şi eu o să adun semnături, chiar mâine încep!"

Într-o altă zi, la plimbare prin Cişmigiu, ne întâlnim cu nişte amici, nici tineri, nici bătrâni, nu-i văzusem de ceva vreme, hai la o bere, hai! Din vorbă-n vorbă, inevitabil, s-a ajuns la politică. De la politică la ştiri, ziare, televiziuni, Elodia şi alte mamifere din acelaşi areal. Începusem să mă plictisesc, nu mai eram foarte atentă. Şi a venit întrebarea-glonţ: ”Cum?! Nu vă uitaţi la OTV?” Am vrut să cred că era o glumă. Nu era.

Şi uite aşa s-au adunat, s-au adunat, până când mi-am dat seama că OTV-ul ăsta devenise un fel de Împuşcatu' şi congresele lui, pe care cei mai mulţi pretindeau că îl urau, dar la fel de mulţi îl aplaudau frenetic şi nu găseau un răspuns la întrebarea cum naiba ar fi lumea fără el.

Sigur, poate că nu m-aş fi speriat prosteşte la gândul ăsta, dacă n-aş fi observat un mare grad de otevizare şi pe la celelalte posturi teve de pe la noi, ba chiar şi pe la cele mai multe ziare, un adevărat trend în ascensiune, care mă face să mă întreb când naiba o veni şi curba aia descendentă a otevizării? Mai exact, când va veni ziua aia în care ziarele şi televiziunile chiar vor oferi informaţie, când pe fata de la pagina x o s-o găsim doar pe afişul de reclamă al unui bordel (legalizat), când nu o să mai aflăm de la televizor cu ce culoare îşi mai face Columbeanca unghiile, când... da’ nu le mai înşir, că le ştiţi şi voi foarte bine. Că trebuie să vină şi ziua aia, nu? Eu încă mai sper...

Comentarii

Replied

Speranţa moare ultima, nu

Speranţa moare ultima, nu dispera! Îţi împărtăşesc opiniile, însă dacă nu este ceva în loc care să capteze atenţia "meselor"... trebuie făcut! Poate un mediavax văcsuit frumos? Big Grin

—-

panta rhei