Rss Feed

Mai avem nevoie de partide?

De: Johann Moritz

Ei bine, mai avem nevoie de partidele politice?
Dacă cineva mi-ar fi pus întrebarea aceasta acum 3 ani, nu doar ca aş fi spus un DA raspicat, dar l-aş fi tratat pe respectivul cu condescendenţă. Probabil că l-aş fi privit cu atâta superioritate, încât nici măcar nu m-aş fi obosit sa-i explic de ce avem nevoie de partide. L-aş fi considerat irecuperabil pierdut.
Ei bine, acum aş avea mare nevoie sa îmi explice cineva de ce avem nevoie de paritide şi de politicieni. Acum sunt eu pierdut.
Da, sunt perfect conştient că orice încercare de a extrage concluzii general valabile, pornind de la fapte sau fenomene particulare, este greşită ca metodă de lucru şi e puţin probabil să ducă la concluzii corecte. Însă nu fac propagandă împotriva parlamentarismului. Parafrazându-l pe preşedinte*, avem nevoie de un moratoriu în ce priveşte participarea politicienilor la viaţa publică. Visul meu, în care actualii, cu toţii, de la stânga la dreapta, de la putere şi din opoziţie s-ar duce frumuşel acasă şi şi-ar vedea de viaţa lor, în timp ce o nouă generaţie, născută din fruntea lui Zeus (Olimpianul, nu Cotroceanul) i-ar lua locul, e irealizabil. Dar măcar atât.
S-a renunţat prea uşor la ideea Guvernului de tehnocraţi. Şi dacă s-a renunţat acum aproape un an la ea, nu înţeleg de ce nu revine. E mult prea evident că actualul guvern* e depăşit de situaţie. La vremea respectivă, s-a spus că un asemenea Guvern nu s-ar bucura de sprijinul politic necesar pentru a implementa măsurile de reformă. Culmea, asta o spuneau chiar politicienii! Tehnocraţii nu sunt buni, pentru că ei, politicienii, nu îi iubesc. În alte cuvinte, lucrurile nu sunt bune prin calităţile lor, bun este ceea este iubit de ei, tocmai pentru că este iubit de ei. Cu finalitatea că politicienii sunt mai buni în ochii politicienilor, pentru că se iubesc mai mult pe ei înşişi decât îi iubesc pe ceilalţi. Aţi înţeles ceva din ultimele două fraze? Nici eu! Ce-ar mai râde Socrate!
Între timp însă, chiar şi pseudoargumentul acesta şi-a pierdut din jalnica sa valoare. Pentru că, după ce, "votând după deget", parlamentarii puterii au stabilit reducerea TVA-ului la alimentele de bază la 5% şi neimpozitarea pensiilor de până la 2000 RON, recidivând apoi prin votul pentru scăderea cotei unice la 10%, stai şi te întrebi despre ce sprijin politic se vorbeşte. Ăla recent cumparat prin împărţirea fondului de rezervă al guvernului?
Un alt "argument" pentru menţinerea actualului guvern este acela că ceialţi sunt mai proşti sau la fel de. Ceea ce e corect, însă doar atâta vreme cât spunând ceilalţi ne gândim la PNL sau PSD. Dacă însă eliminăm complet politicienii din ecuaţie...
În fine, argumentul suprem este acela că actualul guvern are un plan de modernizare al României, care trebuie dus până la capăt. Păi dacă au un plan, cred că ar fi bine ca cineva să l-il aducă la cunoştinţă, căci guvernarea ultimului an poate fi caracterizată oricum, dar nu drept coerentă sau orientată către vreo finalitate. Serios, tot ce am înţeles e că "se taie". De fapt, de câte ori se adună guvernul, te întrebi ce se mai taie. Altceva însă? Codurile? Ni se cer de la Bruxelles şi se lucrează la ele de pe vremea lui Tăriceanu! Cu legea salarizării unice, după un an de zile, încă nu ştie nimeni ce se va întâmpla, cum se va aplica şi de când. Încă se mai calculează. Modificările constante ale Codului fiscal or face parte din acelaşi plan? Introducerea pensiei minime garantate în 2009 şi încercarea nereuşită de a tăia apoi toate pensiile în 2010, tot din planul ala fac parte? Dar CAS-ul pe pensii? Poate desluşi cineva în acţiunile guvernului altceva decât decizii punctuale, contradictorii, luate sub presiunea evenimentelor?
Iar criza e doar una dintre probleme. Parlamentul, făgăduit drept primă victimă pe altarul reformei, pare să fi decăzut în cea mai jalnică stare de după 1989. Mai serveşte la ceva? Se fură voturi, se  votează anapoda, fie din prostie, fie din calcule cinice, se modifică regulamentele pentru a putea ignora opoziţia. La rândul său, opoziţia boicotează şedinţele, chiar şi atunci când temele de dezbatere sunt cruciale. De legiferat, oricum legiferează guvernul.
Administraţia a fost populată cu stripperi, ospătari şi alţi lipitori de afişe. Nimic nou, dar asta vine din partea partidului cu Planul. Asta e România de mâine, ţara în care competenţa e dată la o parte de hoţia de partid? Păi, parcă asta era şi România de ieri.
Munca românilor e furată şi irosită exact de către cei care au tupeul să îi numească leneşi. Suntem numiţi asistaţi sociali de oameni care nu au muncit o zi în viaţa lor, dar sunt plini de bani. Banii noştri. Dacă nu mă credeţi, citiţi, la întâmplare, cv-urile secretarilor de stat, ale miniştrilor, ale directorilor de agenţii şi deconcentrate.

Nu ştiu dacă clasa politică românească a putut oferi ceva României de-a lungul timpului, dar acum neputinţa lor e complet dezvăluită. A tuturor. Nu cred că românii au iluzia că PSD-ul sau PNL-ul ar putea face mai multe. Dacă ar crede aşa ceva, ar fi în stradă.


Poate că totuşi ar trebui să ne gândim serios dacă vrem ca în următorii ani să ne mai conducă politicienii. Poate că e momentul pentru o altfel de lustraţie.

 

*Atâta vreme cât instituţiile fundamentale ale statului vor fi conduse sau formate din actualele personaje, consider că nu pot folosi majuscule pentru a le denumi.

Comentarii

Replied

(Fără subiect)

Party

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

(Fără subiect)

Wink

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

ziceţi, fraţilor

că eu să se schimbe, primesc! Big Grin

—-

panta rhei

Replied

am zis! treci in sedinta!

am zis! treci in sedinta! Smile

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

Aşa! Zi-le dom'le pe şleau!

Aşa! Zi-le dom'le pe şleau! Curat fripturişti, neicuşorule!

—-

panta rhei

Replied

fripturisti, puicusorule!

fripturisti, puicusorule!

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

inlocuitori

Eu chiar ma gandeam serios la inlocuitori pentru partidele politice. S-au dovedit depasite de situatii si cat se poate de contraproductive... Sintagma "partid politic" a ramas lipsita de sens. Care politici? Nu mai exista politici in sensul clasic. Scopul initial s-a pierdut undeva pe drum. La fel cum s-a pierdut si intelesul cuvantului democratie (ma gandesc la originile lui), tot din cauza aburilor politici. Poate ca e nevoie de o revenire la sensurile initiale.

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

in timp ce scriam, mi-a venit

in timp ce scriam, mi-a venit o idee. n-am scris intamplator chestia aia legata de lustratie. am sa ma gandesc un pic, am sa o dezvolt si apoi o vom discuta impreuna.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

idee

Azi dimineata mi-a venit si mie o idee. O rumeg si eu si apoi vorbim.

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

Clase politice - Exmatricularea...

E trist că nu ne mai simţim reprezentaţi de nimeni.
E minunat că incepem să ştim ce reprezentăm.
E bine să ştim că vrem sa fim iubiţi.

Bravo pentru scriitură!

—-

"Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi" (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii)