Rss Feed

Cum să ne maturizăm politicienii (I)

De: Johann Moritz

„Copiii sunt buni, pentru că îi creştem buni. Politicienii nu se maturizează niciodată.”
Declaraţia îi aparţine Alinei Mungiu-Pippidi şi am preluat-o din Evenimentul Zilei, dintr-o sinteză a interviului luat acesteia, pe 13 decembrie, la emisiunea „2+1”. Mi s-a părut suficient de interesantă (şi mai ales corectă) încât să o folosesc drept pretext pentru un articol.
Când mă gândesc la clasa politică românească, îmi vine în minte bancul cu tiganul care, văzând cât de rău i s-au murdărit puradeii, o întreabă pe nevastă-sa dacă se mai chinuie să îi spele pe ăia sau fac alţii.
Raportată la politicienii noştri, întrebarea ţiganului e cât de poate de justificată. Şi cred că ambele variante de răspuns sunt corecte. Îi spălăm pe ăştia, atâta cât putem, şi, mai important, facem alţii.
România are o nevoie disperată de noi politicieni. E clar că nu putem continua aşa.
O soluţie de avarie am descris-o aici. O asemenea soluţie, a îndepărtării provizorii a politicienilor de la putere, are însă un mare neajuns: e nevoie de acordul lor pentru a fi pusă în practică. Ar fi nevoie deci de o pasă bruscă de responsabilitate, de patriotism şi de sacrificiu (sacrificiul de a fi departe de cufărul cu galbeni). Puţin probabil să se întâmple asta. Aşa încât, până una-alta, trebuie să folosim ce avem.
Aşadar, ce altceva s-ar putea face pentru a-i spăla pe aceştia până creştem unii noi? Mai mult decât atât, soluţiile pentru creşterea unei noi generaţii de politicieni şi cele pentru reformarea celor pe care îi avem coincid, în bună măsură.

Premisa de bază este responsabilizarea politicienilor. Nimic nou, s-a tot vorbit despre aşa ceva. Actualul context pare însă cel mai nepotrivit.

Puterea

Pe de o parte, guvernul, sub ochiul atent al FMI şi înghesuit de nevoi, pare să se fi responsabilizat parţial, măcar unele dintre măsurile adoptate fiind cele necesare. PDL-ul a avut a alege între salvarea prin promovarea unor politici responsabile (idee pe care Emil Boc şi Traian Băsescu o sugerează atunci când spun că PDL-ul va culege roadele electorale ale unor măsuri dure, dar corecte) şi satisfacerea unor interese personale şi de grup, acum, cât se poate, căci viitorul nu sună deloc bine.
Traian Băsescu, nedorind să rămână în istorie drept omul care a ruinat România, a ales prima variantă, sub rezerva că, deşi a decis să sacrifice românii şi, in extremis, partidul, insistă să nu sacrifice o serie de personaje apropiate. Nu vorbim aici despre cât de suficiente sau eficiente sunt măsurile adoptate sau dacă nu cumva ele au fost insuficient gândite, cert e că guvernul şi-a asumat multe măsuri nepopulare dar necesare. Cât de mult crede Traian Băsescu că PDL-ul va culege vreun rod electoral de pe urma măsurilor e discutabil, dar se pare că istoria l-a înspăimântat suficient. Pe de altă parte, efectele acelor măsuri corecte luate de actualul guvern nu pot fi decât limitate. Traian Băsescu, oricât de ciudat ar părea, este prizonierul propriului partid şi al greşelilor sale trecute şi prezente. În încercarea de a câştiga un nou mandat, el a amânat reformarea PDL-ului până a fost prea târziu, adică până a ajuns la putere. Puterea corupe, nu reformează. Îndepărtarea sau trecerea în plan secund a unor personaje mai mult sau mai puţin compromise, precum Blaga, Berceanu, Pogea sau Videanu, nu a echivalat cu reformarea partidului, căci PDL-ul nu a cultivat competenţa şi inteligenţa în rândurile membrilor săi, astfel încât înlocuitorii celor îndepărtaţi sunt chiar mai incompetenţi. Incompetenţă pe care Traian Băsescu a încurajat-o şi o încurajează personal, vezi EBA, Udrea, Ridzi, Anastase sau mai nou deconspiratul Igaş, băiatul ăla de la interne, bacalaureat la 24 de ani. Exemplele de top pot continua.
Sub nivelul guvernului, incompetenţa crasă şi hoţia sunt generalizate. La capătul a 6 ani de război, Traian Băsescu a obţinut poziţia de forţă care i-ar permite să iniţieze reformele pe care le doreşte, mişcă România în direcţia lor, dar se află în postura de a moderniza statul bazându-se pe o adunătură de retarzi şi mafioţi care nu au nici cheful, nici interesul şi nici capacitatea de a înţelege reformele pe care se presupune că le vor implementa.
Partidul din spatele guvernului nu pare a se remarca prin nimic faţă de celelalte. Confruntaţi cu perspectiva pierderii următoarelor alegeri, membrii din eşalonul doi şi de mai jos par să aplice politica „după noi, Potopul”. Cumva, era de aşteptat să profite cât mai mult de poziţia de putere, cu ignorarea totală a opiniei publice. Aşa s-a ajuns a se vorbi despre pesedizarea PDL-ului. Criza a reuşit o responsabilizare parţială a puterii, în sferele sale cele mai înalte, dar care nu ne dă prea mari speranţe cu privire la viitor.
 

Opoziţia


De cealaltă parte, opoziţia, şi mă refer în primul rând la PNL, a căzut în capcana propriei propagande. Repetând de atâta vreme că Traian Băsescu este cel mai mare duşman al României şi îndepărtarea lui este obiectivul ei principal, opoziţia a ajuns să creadă că orice este permis, dacă slujeşte acestui deziderat. De unde alianţa cu PC, la care va adera, probabil, şi PSD-ul.

Şi aici fac o paranteză mai mare. La prima vedere, calculul pare corect. PSD-ul şi PNL-ul trec în acest moment de 50%, ceea ce le va asigura controlul guvernului. Nu ştiu cum judecă PSD-ul, dar e cert că alianţa proaspăt realizată şi cea care se profilează sunt de natură a pune pe gânduri pe mulţi dintre votanţii, în general mai educaţi, ai PNL-ului. Şi, dacă cumva oamenii aştia vor ajunge la concluzia că principalele probleme ale României sunt criza, corupţia şi politizarea actului administrativ şi nu Traian Băsescu, s-ar putea să se îndepărteze de PNL. Unde mai pui că o alianţă atât de schizoidă, promiţând doar haos şi corupţie (am auzit că deja îşi împart funcţiile), s-ar putea să îi convingă pe mulţi români să prefere răul cu care s-au obişnuit. Nişte pomeni electorale ale PDL-ului, care să inducă în mintea altora ideea că România a început să îşi revină şi suferinţa nu a fost în zadar, ar putea face ca PDL-ul să recupereze nişte procente. La prima vedere, asta nu pare suficient, dar coalizarea prea timpurie a opoziţiei a creat cadrul propice pentru ca anunţata Albă ca Zăpada să câştige multe procente. Iar Albă ca Zăpada, indiferent cine va fi ea, s-ar putea să prefere guvernarea alături de PDL unei coaliţii prea largi.

Revenind. Antonescu a reuşit să coboare PNL-ul definitiv în cloacă. Puţinele speranţe care îmi rămăseseră cu privire la acest partid mi-au fost spulberate de recentele mişcări. Şi nu atât de faptul că s-a coalizat pe faţă cu PC-ul, ci de faptul că au fost dispuşi la orice compromis şi că această coalizare a pornit nu de la elaborarea unui program de guvernare, ci de la împărţirea funcţiilor. După ce, mergând pe urmele unui alt personaj, s-a bălăcit în spa-ul lui Voiculescu, Antonescu nu mai reprezintă acea "altfel de politică", acea convingere care i-a făcut pe mulţi să îl voteze în 2009. Mai mult decât atât, opoziţia nu doar că nu a făcut niciun efort pentru a contribui la scoaterea României din criză, dar a pus piedică, de-a valma, tuturor măsurilor guvernului, fie bune, fie rele şi, odată ce a devenit încrezătoare în propriul succes, şi-a scos la iveală toată nesimţirea. Opoziţia se joacă cu coşmarurile românilor.

Prin urmare, în ceea ce priveşte responsabilizarea, criza pare să fi generat mai degrabă efectul contrar, în rândul ambelor tabere. Şi, pe termen lung, poate că e mai bine aşa, căci asta ne forţează să facem noi ceva.

 

va urma

Comentarii

Replied

ar fi mai multe de spus...

Fiind vorba despre politica, este loc suficient pentru controverse. Apropo de dilema tiganului, compromisul e necesar: ii spalam cat putem pe actualii, dar mai facem si unii noi, care sa le ia locul celor care se vor murdari la loc.
Despre putere, ce sa zic? Putinele masuri bune au fost aplicate dezastruos: de exemplu, era nevoie de reducerea aparatului birocratic, dar astfel incat eficienta sa fie cel putin prezervata, daca nu si crescuta, si asta nu se face prin reduceri de personal facute otova, pur aritmetic. Ajutoarele sociale trebuiau reduse, dar cu discernamant... si lista poate continua.
Privitor la opozitie: Alianta PNL cu PC m-a descumpanit putin si pe mine... Mi-as fi dorit sa nu fie nevoie de ea. Poate s-ar fi gasit alta formula, mai putin dureroasa. Mai este timp pana la alegeri si vom vedea daca a fost justificata. Pentru cei care sunt categoric impotriva aliantelor cu PC si PSD, as sugera sa se gandeasca ce ar fi fost daca Roosevelt si Churchill ar fi refuzat sa dea mana cu Stalin. Poate comentariul meu ar fi fost plin de "der, die, das" si de umlaut-uri. In legatura cu targuiala pe posturi, asta e inevitabila.... si inca cu mult timp inaintea semnarii unei intelegeri. Exemplul cel mai evident este colaborarea PDL-UDMR, in care maghiarii au obtinut avantaje clar disproportionate.

—-

I feel like I'm diagonally parked in a parallel universe.

Replied

multe de spus

adevarat, din cauza asta m-am si lungit in halul asta.
nu imi place logica asta a razboiului total si personificarea raului. de prea multa vreme personificam raul si alegem raul cel mic. apoi, in 4 ani sau 5 il privim cum creste in raul cel mare si iarasi...
opozitia aplica exact aceeasi loica pe care a aplicat-o Basescu vreme de 6a ni, cu rezultatele pe care le vedem.
nu indepartarea lui Traian Basescu este prioritatea unu a Romaniei. problemele cu cred ne confruntam nu tin de o persoana, ci de o multime de persoane. de fapt, tin de un anumit fel de a face politica si de a administra tara. si apoi, nu poti promova o altfel de politica sacrificandu-i principiile. si nu vorbesc de chestiuni etice aici. vorbesc despre inadaptarea mijloacelor la scopuri. daca vrei, de ex., sa combati coruptia, nu te poti alia cu oameni corupti. nu poti construi Romania de maine cu oamenii si, mai ales, apucaturile de ieri. aici a gresit T.B, aici greseste si Antonescu, asta in masura in care il mai intereseaza Romania de maine.
e si o oportunitate in toate astea. greselile opozitiei nu se vor contabiliza in primul rand la PDL. ele ar putea fi un cadru propice pt. ca o noua forta politica sa apara si sa se impuna. ramane de vazut.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

crize

Situatiile de criza te provoca la gandire, te scot din starea aia de amortire. Criza schimba. Eu cred ca pentru noi, pentru a putea iesi in momentul asta din fundatura, ne trebuie o "criza" si mai vizibila. Una atroce. Reactionam, din pacate, doar in cazuri extreme, limita. Momentan, suntem in stadiul de " mai merge si asa" . De asta imi plac mie accidentele. Nu mai ai cale de intors. Sper sa nu treaca "criza" din Romania degeaba, dar cred ca deja e prea tarziu.

Replied

despre accidente

Citeam recent într-o carte:

"Toate fiinţele vii evoluează prin accident. (...) Fără accident, biologia ar fi un univers de amibe. Fără accident, cultura ar fi un univers al societăţilor primitive. Fără accident, omul ar fi un univers de tăntălăi normali."

—-

În viaţă nu există pilot automat.

Replied

accidente

In principiu, sunt de acord ca accidentele sunt folositoare mersului inainte. Chestiounea e ca, atunci cand ai o problema, nu trebuie sa astepti un accident propice pt. a face pasul inainte. Din cauza asta spun ca, intrucat criza nu si-a arata si latura pozitiva, avem sansa de a fi nevoiti sa facem ceva, in loc sa asteptam ca lucrurile sa se indrepte de la sine.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

de laturi

"Chestiounea e ca, atunci cand ai o problema, "- problema e insasi criza (intr- o forma diminuata)
"Din cauza asta spun ca, intrucat criza nu si-a arata si latura pozitiva, avem sansa de a fi nevoiti sa facem ceva," - latura pozitiva a crizei e exact nevoia de a face ceva.

Intr-adevar, in Ro., exista "criza" impusa, din afara, care domina la prima vedere si criza morala. Accidentul, adica "criza" aia era un bun prilej pentru iesirea din cealalta criza.

Replied

prilejul

criza era un bun prilej. cred insa ca nu l-am fructificat. si poate ca e mai bine asa. altfel, am fi ramas cu imopresia ca noi, astia de jos, nu trebuie sa facem nimic.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

de noi

Nu ne intelegem. : ) Pai, daca-l fructificam, cum mai ramaneam cu senzatia ca nu trebuie sa facem nimic, noi astia de jos? Pentru ca noi faceam, deci actionam, mai precis, fructificam.

Replied

pai nu!

pai, daca criza nu a produs nicio schimbare, cum poti sa o fructifici? cum poti fructifica ceva care nu a produs fructe? in cazul asta, nu criza e prilejul sau accidentul favorabil. lipsa oricarui rezultat pozitiv al evenimentului si nu evenimentul insusi devine impulsul. nu profitam de criza ca sa, ci pt. ca nu am profitat de criza, trebuie sa. intelegi? sunt 2 chestiuni: criza si lipsa oricarui rezultat pozitiv al acesteia. Tongue

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

doua sau nu stiu ce

E clar ca nu ne intelegem. Criza nu are cum sa produca schimbare singura de capul ei. Oamenii trebuie sa intre in criza si sa actioneze( si ro trece ca gasca prin apa). Cred ca vorbim de lucruri total diferite. Eu precizasem pe la al doilea comment ceva de doua crize, poate din cauza asta vedem diferit.