Rss Feed

Cum să ne maturizăm politicienii (II)

De: Johann Moritz

De unde trebuie pornit pentru a schimba actuala stare de lucruri? Am să răspund la întrebare luând-o pe ocolite, căci aşa îmi e firea.


Despre reforme.


Ei bine, există două tipuri de reforme: cele impuse de jos în sus şi cele impuse de sus în jos. Primele sunt specifice societăţilor occidentale, şi constau în a îndepărta anumite anacronisme rezultate din supravieţuirea de jure a unor instituţii politice, economice, administrative sau sociale pe fundalul unor transformări radicale survenite în mentalitate şi în realitatea internă.

Celelalte sunt specifice restului lumii, acelor societăţi care caută să recupereze decalaje faţă de exterior. Mai pe româneşte, în vreme ce vestul şi-a ajustat în permanenţă instituţiile, pentru a reflecta acele transformări survenite în mod firesc în societate, estul, cu o societate mult prea imobilă, a importat instituţiile vestului, sperând că modernizarea instituţiilor va antrena modernizarea societăţii. Neîncrederea în modernizarea prin reforme s-a manifestat în România, la sfârşitul secolului XIX, prin teoria formelor fără fond. Atunci s-a pus, în primul rând, problema adecvării şi a folosului pe care procesul de modernizare l-ar aduce. În prezent, astfel de dileme nu mai există, puţini îndoindu-se de necesitatea ca România să se alinieze, în mai toate privinţele, vestului. Ce rămâne actual din acea dispută e însă faptul că oamenii ăia, deloc proşti, observaseră lipsa de eficacitate a reformelor. Forma nu creează fondul, ea e o premisă necesară, dar nu şi suficientă. În prezent, lipsindu-ne din păcate oamenii deştepţi, avem impresia că batem pasul pe loc pentru că reformele sunt incomplete, pentru că au fost făcute de tâmpiţi sau cu rea-credinţă şi îi dăm înainte cu altele noi.


De fapt, care e problema?
Credinţa fermă a majorităţii românilor e că avem nevoie de reforme. E o credinţă pasivă însă, aşa încât tot aşteptăm să apară acel om sau acea forţă care să purceadă la reformare. Ceea ce ne scapă însă este că reformele sunt ca un şut în cur: te muţi doi metri mai încolo şi te opreşti înjurând. Similitudinea, deşi poate vulgară, nu e în niciun fel deplasată. Ca şi reforma, şutul în cur vine din exterior, nu e un impuls lăuntric. Nici şutul şi nici reformele nu pun în mişcare, generează doar o ajustare superficială a stării. Lovitura în tuhăs nu te va ajuta să te hotărâşti unde vrei să ajungi. Reformele nu vor moderniza un popor care nu are o proiecţie mentală a viitorului şi nici pe acela care se complace în starea în care se află. Nimeni nu ar putea să considere şutul în cur drept mijloc de locomoţie, dar credem cu tărie în capacitatea de modernizare a reformelor. Se spune că niciun vânt nu îi e prielnic celui care nu ştie unde vrea să ajungă. Poate că asta e şi problema noastră.


Ceea ce nu par a înţelege românii este că un stat şi o societate sunt nişte mecanisme uriaşe, funcţionând prin milioane de rotiţe, fiecare cu rol şi voinţă proprii. Vizualizăm statul ca pe un soi de manivelă, pe care trebuie să o învarta Cineva. Românii refuză să accepte că o societate nu poate şi, mai ales, nu trebuie să depindă de un om sau de o forţă politică. Refuz care, acolo unde nu e născut din pură prostie, maschează de fapt lipsa dorinţei de asumare a propriului rol în tot acest mecanism.
Reformele nu sunt un leac suficient, iar nevoia constantă de reformă e doar un alt simptom de boală. O societate mereu în nevoie de reforme, e o societate de rataţi. Şi subliniez cuvântul nevoie, pentru că mă refer la acele popoare care se află în postura de a aştepta reformele. Altfel, într-o societate normală ele se petrec tot timpul, fie sub forma unor ajustări, fie, atunci când societatea se confruntă cu o clasă politică îndărătnică, prin revoluţie.


Dacă priveşti înapoi în istorie, realizezi că nu există reforme, realizate de sus în jos, încununate de succes, atâta vreme cât poporul nu e viu. Dacă poporul nu e viu, el va aştepta mereu ca politicul să faca un pas înainte pentru a-l trage si pe el. O societate sănătoasă în schimb, e una "revoluţionara", ea trage politicul după ea, nu aşteaptă sa fie cărată în spate. Uneori se întâmplă că politicul chiar reuşeşte să schimbe ceva, însă adormirea asta a poporului face ca decalajele să se acumuleze în continuare, şi după o vreme iar ne găsim în situaţia de a aştepta noi reforme. Iar pauza dintre două astfel de transformări poate fi de decenii.


Reformele de sus în jos au marele neajuns de a fi superficiale, căci se poate ca utilitatea lor să nu fie înţeleasă sau acceptată. Chiar şi în cazul fericit în care schimbările sunt acceptate în principiu, rămâne uriaşa problemă ca perversiunile vechiului sistem să supravieţuiască în noile structuri. Prin urmare, în opinia mea, aşteptarea acesta a reformelor e inutilă, pentru că, atâta vreme cât nu facem nimic altceva decât să aşteptăm, în cel mai fericit context nu vom avea parte decât de rezultate pozitive modeste.
Pe vremea când Maiorescu sau Eminescu înfierau formele fără fond, această ultimă problemă, a pervertirii noilor structuri de către vechile apucături, era aproape insurmontabilă, căci pe atunci nu exista nicio modalitate de control a statului de către societate. Societatea depindea de bunăvoinţa şi inteligenţa politicienilor. Între timp, s-a inventat mijlocul pentru depăşirea acestui impas. Se numeşte societate civilă.


Deocamdată, mă opresc aici.

va urma

Comentarii

Replied

excelent...

ai de la mine un şut... ăăă, o notă maximă Smile

—-

I feel like I'm diagonally parked in a parallel universe.

Replied

apropo

imi plac semnaturile tale.

—-

One should judge a man mainly from his depravities. Virtues can be faked. Depravities are real.

Klaus Kinski

Replied

Johann, vorba ceea: un şut în

Johann, vorba ceea: un şut în cur e un pas înainte, dar cu doo şuturi posibil că cel care le dă să aibe parte numai de "aere" Laughing

—-

panta rhei

Replied

Vot de blam

Ce-ar fi daca am boicota toti politicienii si toate partidele pe toate retelele de socializare si dealtfel in tot mediul virtual ? Am putea incepe prin a-i sterge atunci cand ii regasim intre prietenii nostrii. Ei (politicienii) nu ne baga in sema deloc. Noi de ce nu procedam la fel ? De ce le facem reclama ? Ce spuneti ?