Pe când abia păşeam în primele zile după "Revoluţie" în noua Românie, toate erau "libere": ziare, televiziunea publică, radioul, o serie de instituţii. Presa vremii ne informa de o serie de cuceriri ale democraţiei: primele alegeri libere, primul guvern liber, primul parlament multipartit. Unii dintre noi ne-am lăsat amăgiţi, manipulaţi, am votat "stabilitate", "nu ne vindem ţara" şi alte asemenea lozinci care circulau pe-atunci. Exista un puternic curent de opinie împotriva unei democratizări reale a ţării, susţinut cu toate forţele de exponenţii noii puteri: Iliescu declara la tribună că "vidul de putere" trebuie neîntârziat umplut. Au fost reduse la tăcere mişcări democratice adevărate ca Piaţa Universităţii cu târnăcopul minier, subminate timidele încercări ale unor partide istorice de a-şi găsi adepţi, foştii pecerişti din eşalonul doi reuniţi sub trandafir au luat şi fotoliile şi hăţurile. Se mai vorbeşte încă de "democraţie originală" şi "rătăciţi în tranziţie", după 20 de ani de neo-comunism, de alegeri viciate, de manipulare şi mită electorală.
