Nu vreau să emigrez. Mai ales şi pe alese pentru asta: iubesc România. Şi nu îmi e teamă că o să fiu patetică. Probabil că patetic eşti doar atunci când ai tu senzaţia că ai exagerat cumva, în ceva, dar eu nu simt că am făcut asta. Pur şi simplu îmi place să trăiesc în România. Îmi plac vecinii mei de bloc, îmi place jobul, îmi place la şcoală, îmi plac Apusenii, plus alte douăzeci şi patru de „ motive”. Dar nu despre numărul lor e vorba, nu? Când iubeşti ceva, iubeşti acel ceva pentru că te convingi? Ai nevoie de argumente?
România are cu ce. România are şi cu cine. Ba mai mult, România are şi cum. Dacă am schimba, din când în când, ochelarii de cal cu o vedere clară şi curăţată de prejudecăţi şi obsesii ancestrale, am vedea şi ce şi cine şi cum schimbă România în bine.
Câţi români care să NU spună mă gândesc să plec şi eu afară sau trebuia să fi plecat acum un an, n-ai ce face aici sau hai să plecăm dracului undeva cunoaşteţi? Eu pot să îi număr pe degete şi încă îmi mai rămân unele libere.
