Oamenii uită. Tot. Ce vor. Şi mai ales când. Şi, după ce uită, aşa, mai mult timp, descoperă nevoia de lucrurile alea pe care le "uită". Iar pentru că o reactualizare a bazei de date ar presupune un efort considerabil (reînnodare, aducere la "standarde" actuale, jena aia pe care o întâlneşti atunci când ştii că trebuia să “ceva”, dar ţi-a fost lehamite (iar asta ar presupune o "amintire" etc.)), importă. Tot ce pot. Normal, ce nu îţi e propriu. Propriul tău s-a dus dracului în momentul în care nu ai făcut un mic mic efort pentru păstrare. Efort infim, pe lângă ce am enumerat mai sus.
De când românii au aflat că în calendar există luna februarie, graţie Sf. Valentin, în fiecare an asist la aceleaşi dispute. Două. Pe de o parte, sunt cei care îl înjură pe bietul sfânt Valentin pe motiv că dragostea lor e sublimă şi există pe acolo pe undeva şi fără el. Adică cei care zic "dom'le, de ce tre' să dau eu iar banii pe flori, că doar ştie că o iubesc". Pe de altă parte, sunt cei care îl înjură pe acelaşi sfânt Valentin pentru că nu e român, nu e ortodox, nu vine de la daci, ba chiar e american (eh?), iar ei îl au pe Dragobete, care e un pic mai încolo, dar tot în februarie.
