Când copilaşii nevinovaţi sunt mai prejos decât gipanul celui cu ceafa groasă e tupeu sau megatupeu?
Când o ţară frumoasă şi bogată ajunge la coada Europei din cauza prostiei şi incompetenţei celor ce-o conduc e tupeu sau megatupeu?
Când la spital ţi se cere să-ţi cumperi faşă, seringă sau mănuşi chirurgicale deşi ai venit pe targă e tupeu sau megatupeu?
Când mii de persoane sunt muşcate de comunitari şi unele mortal şi nu se face nimic în privinţa asta e tupeu sau megatupeu?
Când marea se agită la comanda căpitanului cel chior e tupeu sau megatupeu?
Nu voi face aici disecţia tupeului la români. Dacă ar fi să abordăm problema acestui fenomen la nivel global, vom găsi alte popoare la care tupeul capăta congenital caracteristici patologice, care duc adesea la manifestari tipice sceleraţilor. La noi, nivelul este unul redus, controlabil. Este mai mult o chestiune de tendinţă conjuncturală. De necesitate. Trebuie să ai tupeu. Altfel eşti fraier. Şi nu şi-l permite oricine. Trebuie să fii „bazat” ca să ai tupeu.
Numărul 46 al celebrei reviste de business Forbes România, din decembrie 2010, ne prezintă "cele 10 calităţi" (de unde se poate deduce că sunt exact 10 şi precis alea) care fac diferenţa între un om bogat şi un om ordinar, care, pur şi simplu, nu este înzestrat cu "calităţi". Dacă schema de pe coperta revistei nu mi-ar fi sărit în ochi prin asemănarea frapantă cu o schemă desenată parcă la un curs de psihanaliză despre modelul omului lui Freud cu nivelurile lui de conştiinţă cu tot, n-aş fi avut tupeul de a vorbi despre tupeu.
Îmi place să-mi imaginez referenţialul ca pe un copac în jurul căruia faci cercuri şi poteci. Unii au o grădină întreagă. Alţii, poate doar unul, în mijlocul deşertului, copac pe care se aşează câte o pasăre adormită de soare. Care-i mai înţelept? Am o bănuială, cert e însă că referenţialul ăsta te bântuie toată viaţa. Trăim în raportari, pentru că altfel nu se poate. Diverse. Aleg şi eu una, din masa aia fixată pe mai multe picioare. Raportarea la social, la ceilalţi.
