Nu vreau să emigrez. Mai ales şi pe alese pentru asta: iubesc România. Şi nu îmi e teamă că o să fiu patetică. Probabil că patetic eşti doar atunci când ai tu senzaţia că ai exagerat cumva, în ceva, dar eu nu simt că am făcut asta. Pur şi simplu îmi place să trăiesc în România. Îmi plac vecinii mei de bloc, îmi place jobul, îmi place la şcoală, îmi plac Apusenii, plus alte douăzeci şi patru de „ motive”. Dar nu despre numărul lor e vorba, nu? Când iubeşti ceva, iubeşti acel ceva pentru că te convingi? Ai nevoie de argumente? Nu domnule, eu iubesc România.
Şi poate, cel mai important „motiv” e asta: a emigra azi, de aici, înseamnă a fugi. De tine, de responsabilitaţi. De identitate. Responsabilitatea de a schimba lucrurile din jur care nu-ţi sunt proprii, care-ţi înăbuşă spaţiul vital. Responsabilitatea de a te cunoaşte pe tine. Când omul nu se ştie pe sine şi nu are puterea de a privi în sine pentru a se putea recunoaşte se caută în alte parţi. În alte ţări. S-ar putea să ma dau creaţă acum, dar cred că cea mai mare realizarea a vieţii mele, daca o să fie vreodata, nu o să fie împlinirea financiara (pe care o să o dobândesc treptat, muncind aici), ci cunoaşterea de sine. De ce să o iei de la capăt acolo, când poţi da o formă capătului aici?
Emigrarea asta e ca o sabie cu doua tăişuri, plantă carnivoră care te ademeneşte cu forma sau culoarea. Prins acolo, cu greu te mai poţi întoarce. La aer. Aerul copilăriei şi al limbii vorbite pe stradă. Locul în care ai o identitate. Unde poţi lucra nu doar la viitorul tau, ci şi al copiilor tăi.
Se pare că pricipalul motiv al emigrarii e ăsta: o viaţă mai bună. Dar cine e viaţa asta? Voi aţi văzut-o? Poţi măsura calitatea unei vieţi în satisfacţii materiale? Poţi oare vorbi de calitate în ceea ce priveşte viaţa?
Nu sunt naţionalistă. Dar cred în dezrădăcinare, în alienare, în momentul în care te poţi uita la tine, faţă în faţă cu tine şi ajungi să observi doar o umbră a ceea ce ai fi putut fi. Un om căruia i-ar fi plăcut să trăiasca într-o ţară din care nu vrea nimeni să emigreze. Dar nu a mai rămas nici dorinţa, nici ţara.
De fapt, pleci de la o
Dum 12.Dec.10 | 18:26 by cucu (neverificat)De fapt, pleci de la o premisa gresita! Principalul motiv este acela de fi respectat ca fiinta civilizata. Cum tu, ca membru al comunitatii, primesti respect zero pt faptul ca arunci hartiile la cos, nu te scobesti in nas pe strada si nu mergi cu maneaua la maxim in boxele autoturismului, in timp ce cei care fac exact invers sunt eroi gloriosi ai societatii, ajung in functiile ei cele mai inalte, consideri ca trebuie sa te misti spre civilizatie, spre un loc unde respectul nu se impune cu pumnul ca in mahalua romaneasca. Crezi ca Brancusi e mai putin roman? Cioran? De ce sa lupt pentru ceva ce nu se va infaptui curand (deci iti vei sacrifica toata viata pt asta) decat sa particip la o societate civilizata, cu respect pentru individ? Doar aceasta dorinta de autoflagelare, de automutilare, crezi ca va impresiona societatea romaneasca atat de mult incat sa se miste in directia dorita de tine?
Consider ca vorbele tale curg din faptul ca nu ai avut un conflict major cu societatea romaneasca "moderna".
...
Dum 12.Dec.10 | 20:01 by Dana QershiCe numesti ca fiind lumea "moderna" ? Lumea civilizata? Crezi ca cei din afara sunt buni cetateni pentru ca asa sunt ei, in sine? Probabil ca acolo exista legi care amendeaza dur pe cei care arunca hartii pe strada, de exemplu. La noi nu functioneaza inca pentru ca, da..., avem legi care nu sunt respectate( sau sunt prea blande), dar nu exista nicio presiune ca sa fie altfel. Doar scarba si plecarea pe alte meleaguri. De ce nu am pleca toti si sa ramana aici doar cei care se scobesc in nas si asculta muzica manelistica la maxim? Tu de la cine vrei respect?
p.s. N-as baga in aceeasi oala pe Brancusi cu Cioran. Din umilele mele date, Cioran "s-a dezis " de Romania, fapt deloc asemanator cu intreaga creatie brancusiana.
lipsuri
Dum 12.Dec.10 | 20:20 by Vera Eloy-Martinezcucu, poate că şi premisa ta e greşită. Să fii respectat sună un pic impersonal. De cine să fii respectat? Societatea e formată din mai mulţi indivizi, de ce nu poţi alege să fii influenţat de cei care fac lucruri bune? Ba chiar să treci dincolo de la a te lăsa influenţat, să încerci şi tu să induci o direcţie. Necesită paşi mici şi mulţi, foarte mulţi, e drept. Dar trebuie început de undeva.
Nu mai ştiu dacă am povestit... când am fost prima dată în Germania eram cu cineva de acolo, ne plimbam şi pe un trotuar era parcată aiurea o maşină. Persoana respectivă a bombănit ceva de genul "ar trebui să îi iau numărul şi să îl reclam". De aici a început o dispută între noi, în care eu îl acuzam de porniri de turnător. Greşeam, dar... Omul mi-a explicat că nici nemţii nu au chiar în gene corectitudinea, nu aşa cum o manifestă azi, oricum. Şi că gestul lui ar fi fost doar atitudine civică, nu turnătorie. Şi că a fost nevoie şi la ei de multe gesturi din astea şi de multe amenzi până ca oamenii să devină conştienţi de anumite lucruri. Poate că nu e cel mai bun exemplu, pt că la noi, în prezent, municipalităţile nu îţi oferă alternaivă la parcat maşina aiurea. Dar e de reţinut principiul.
Şi cred că mai avem o problemă: nouă ne lipseşte spiritul de comunitate. Îl avem doar pe cel de colectivitate, dar într-un sens negativ, cel cu care ne-a blagoslovit Ceauşescu...
În viaţă nu există pilot automat.