Manipularea e un domeniu generos. Atât de generos-vast încât devine cumva imposibil să defineşti aria problemei, să stabileşti clar conceptul. Conform dex online, ar înseamna asta : “A antrena, prin mijloace de influenţare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor “.
Însă, putem şti în orice moment care sunt interesele noastre? Dacă ne-am defini foarte clar scopurile, ar mai rămâne de hotărât dacă lucrul către care ne îndreptăm este chiar ceea ce ne ce dorim noi sau dacă idealurile către care tindem sunt produsul a ceea ce am fost formaţi de exterior, adică... influenţaţi. Până unde poate merge influenţa? Învaţatorul ne manipulează pentru că îşi doreşte să ştim să scriem şi să citim (în cazurile fericite în care chiar ăsta e scopul său şi nu doar o sarcină de serviciu), doctorul ne prescrie un regim de viaţa sănătos, comerciantul vrea să-şi vândă marfa şi prezintă produsul într-o forma atrăgătoare, de multe ori neconformă cu nişte standarde de calitate, să zicem. Grupul de prieteni ne influenţează şi el. În timp, ajungi să copiezi inconştient anumite gesturi, cuvinte etc. caracteristice celor din jur. Şi asta e “doar” manipularea pozitivă. În care cineva se foloseşte de voinţa ta, oferindu-ţi, totuşi, ceva în schimb. Ceva bun. (Mă rog, mai puţin în cazul vânzătorului, în care depinde de cât de norocos eşti şi cât de mult crezi în reclame.)
Influenţa e soră bună cu manipularea. În primul rând pentru că, pentru a putea manipula, trebuie mai întâi să influenţezi. Apoi, atâta vreme cât eşti manipulat, tu nu stii că eşti. Poţi observa asta doar după ce-ţi ridici vălul şi-ţi dai două palme cu subînţeles. Poţi fi manipulat (necunoscând voinţa celui care o face), dar tu să observi doar influenţa. În momentul în care conştientizezi asta, rămâne să tragi nişte limite ale nivelului de “păcalire” şi să acţionezi. Sau nu. Important este că te-ai trezit. Mai rămane să te speli pe faţă, pentru a putea distinge mai clar ce îţi este propriu şi ce nu.
De ce am vorbi acum despre manipulare? În afara teoriei, pentru că nu asta era ideea. Voiam să mă refer la noi. La cum ne simţim în fiecare zi. Nu ţi se întâmplă să ai senzaţia că oamenii se folosesc de ceilalţi şi implicit de tine? Şi tu. Tu pe cine manipulezi ? Probabil că ar trebui să existe un alt cuvânt, mult mai extins, pentru a defini “lucrul” la care voiam să mă refer. La relaţia indispensabilă cu exteriorul şi gradul până la care ne putem lăsa “folosiţi”.
Mă gândesc că întrebarea în ce măsură suntem manipulaţi? este oportună, pentru că o încercare de răspuns presupune un exerciţiu de cunoaştere. A ta, mai ales. Nu putem “ignora” exteriorul, nu putem stabili pe fragmente, rar şi colorat, cine suntem, cunoaşterea noastră e limitată la realitatea “existentă”, dar putem să ne întrebăm mai des ceva de genul: “Ce vreau eu, de fapt?“, “Ce obiective am?“, “Chiar merită să fac asta?” - plus altele ajutătoare pentru lărgirea măcar temporară a cercului vicios în care ne învârtim zilele.
