Deşteptarea

Când eram elev prin clasele primare, îl vedeam pe bunicul meu, care făcuse primul război de partea Austro-Ungariei, că asculta mereu ştirile de la Radio Bucureşti, Timişoara dar mai ales de la Radio Europa Liberă. Nu prea înţelegeam eu mare lucru pe-atunci din ce înseamnă politica, ştirile din lume însă erau interesante, pe mine mă captivau mai ales cele de ştiinţă şi tehnică, cu atât mai mult cu cât în acei ani americanii şi ruşii luptau pentru cucerirea Lunii şi a spaţiului cosmic. Se petreceau mereu conflicte pe tot globul, veşnica problemă din Orientul apropiat, cursa înarmărilor, lumea capitalistă versus cea comunistă. El asculta şi uneori comenta, alteori zicea în barbă un "Da! Câcat! Mint!" şi odată l-am întrebat de unde ştie el că mint. Mi-a răspuns că totul e propagandă, şi la Bucureşti şi la Europa Liberă. A fost primul meu contact cu ideea de manipulare.

Prima dată când mi-am pus problema asta limpede şi fără să cunosc neapărat motivaţiile din spatele manipulatorilor, am înţeles că e un fenomen comun, care se produce pe scară largă. Şi mi-a prins bine, pe urmă, când am tratat cu ceva mai multă neîncredere orice se vehicula prin presă, la TV sau radio. Am învăţat să trec cu vederea aberaţiile din presa locală despre măreţele realizări ale mult iubiţilor conducători, cunoscând o parte din adevărurile povestite de realizatorii emisiunilor de la Europa Liberă. Vedeam cu propriii mei ochi cum se minte în media, aşa săracă de atunci, ziarul Scânteia, Flacăra Roşie (cotidianul arădean), 3 programe radio şi unul TV.

Discrepanţa era la tot pasul, de pildă, între raţionalizarea alimentelor de bază, statul la cozi şi grandoarea expoziţiilor organizate cu ocazia vizitelor de lucru ale tovarăşului. Cel mai tare mă enervau orele de învăţământ politic, la care niciodată nu am avut caiet şi nu mi-am făcut nicio temă. Scăpam mai ales pentru faptul că diriginta, care era şi profă de istorie şi secretară de partid pe şcoală, în loc să ţină ora de învăţământ, făcea dirigenţie. Îmi amintesc de o încercare a ei de a ne învăţa ce înseamnă patriotismul, ceva de genul că trebuie să folosim preponderent produsele româneşti şi nu cele de import şi încerca să ne convingă că ar fi mai bună. Exemplul nefericit ales: hârtia igienică. Cea chinezească nu prea se găsea, dar era bună. Mult mai bună decât cea românească, prin care treceau degetele. În ziua aia am simţit o imensă scârbă pentru tot ce însemna politica marxist-leninistă, ceauşistă şi pentru toţi trepăduşii care se numeau activişti, secretari, preşedinţi, care una ziceau şi profitau din plin de poziţie, ca să-şi asigure un trai mai bun... Aşa că, cel puţin în armată, am folosit cu precădere organele de partid, "Scânteia" şi "România Liberă", în vie, la "Sala de lectură".