Într-un timp foarte scurt de la revoluţie, de aproximativ cinci luni, majoritatea cetăţenilor cu drept de vot şi l-a exercitat. În acest caz, exerciţiul democratic părea să funcţioneze, iar regulile jocului politic păreau a fi înţelese corect. Deşi erau departe de a percepe democraţia în adevăratul sens, având un handicap creat de sistemul socialist, românii au făcut atunci un gest pe deplin democratic (cu toate că nu erau pe deplin conştienţi). Ca atare, sistemul de vot este strâns legat de buna funcţionare a democraţiei. Tipul de sistem electoral pe care fiecare stat îl adoptă este în relaţie directă cu sistemul de partide politice şi cu participarea politică.
Faptul că sistemul electoral influenţeaza sistemul de partide şi participare politică este valabil doar teoretic. Clasa politică românească nu este capabilă să se ridice la standardele impuse de un astfel de sistem. În majoritatea cazurilor, prin alegeri, românii înţeleg că exercitarea votului este importantă doar pentru alegerea preşedintelui şi a primarului. Se pare că sistemul politic din ţara noastră, cu tot ce reprezintă el, de la sistemul de vot până la exercitarea puterii în mod eficient, este unul aflat în stare “incipientă”. Partidele politice nu au o prea mare importanţă şi credibilitate, este mult mai evidentă încrederea pe care o acordă cetaţenii liderilor unor formaţiuni politice, considerându-i pe aceştia potenţialii salvatori ai problemelor lor, chiar dacă în spatele respectivului lider se află tot un partid care îl susţine şi se ocupă de tot ceea ce înseamnă imaginea lui (vezi aberaţiile uninominalului în Romania).
Participarea la vot este un excelent indicator al democraţiei, pentru că arată cât de mult sunt interesaţi cetaţenii să fie reprezentaţi, să-şi aleagă conducatorii şi, de asemenea, preocupaţi ca puterea cu care îi împuternicesc să fie pe mâini bune. Din punct de vedere teoretic, funcţionarea sistemului electoral românesc ne permite să definim regimul ca fiind unul de tip democratic. Până ca acest lucru să poată fi validat şi din punct de vedere practic, este însă nevoie de o transformare atât a clasei politice, cât şi a electoratului.
Ca atare, românii nu aşteaptă nimic de la un sistem electoral. Aşteptarea presupune într-o oarecare masură o acţiune anterioară. Nefiind dispuşi să înţeleagă în ce măsură o democraţie funcţională depinde de ei, sistemul electoral “asigură” spaţiul democratic, fără a reuşi însă genul acela de interacţiune care face lucrurile să evolueze în mai bine.
