Democraţia reprezentativă este foarte departe de întelesul originar al demokratia. Poate pentru că instrumentele procesului electoral sunt prea sofisticate sau pentru că nu sunt indeajuns de sofisticate? Ian Stewart încearcă o abordare ştiinţifică în articolul său din New Scientist, deşi ne spune înca de la bun început că matematicienii de câteva sute de ani nu au găsit soluţia unui sistem de vot corect.
Dacă Ian Stewart pune problema că nu a fost găsită soluţia unui sistem de vot perfect din cauză că, probabil, nu există, eu mă întreb dacă îndemnurile politicienilor de a merge la urnele de vot nu este cumva o simplă abureală cu exercitarea dreptului democratic. Procesul electoral este un exerciţiu democratic? Nu. Este un hocus-pocus, un număr de iluzionism, ca la David Copperfield cu binecunoscutele puneri în scenă, abracadabra, dialog cu spectatorul, scenariu, regie, mimică etc. Nu vreau sa-l jignesc pe David Copperfield, spectacolele sale sunt cu mult mai bine realizate şi... măcar ne spune de la bun început că urmează să fim păcăliţi. De aceea îl aplaudăm. Pe politicieni de asemenea. Glumesc. Iluzia democraţiei este o insultă la adresa inteligenţei noastre, de aceea nu avem dreptul să-i huiduim pe politiceni, dacă inainte i-am aplaudat, pentru că alesul este ales nu datorită abilităţilor sale, ci datorită prostiei noastre. Ideea vehiculată că ai dreptul să-l huidui pe politician doar dacă ai fost la vot este o prostie imensă, pentru că, repet, procesul electoral nu este un exerciţiu democratic. Democraţia civilizaţiei occidentale este muribundă. Căutăm degeaba "cauzele bolii" în disfuncţii ale sistemelor electorale, în lipsa de la urne, lipsa atitudinii civice sau, mai rău, în conspiraţii ale conspiratorilor conspiraţionişti. Poate că, pur şi simplu, şi-a consumat toate resursele propriei existenţe, i-a venit vremea. Este probabil nevoie de un alt nivel de conştiinţă pe scara evoluţiei umane sau poate de naşterea unui alte civilizaţii.
Fiindcă veni vorba, dacă am privi lucrurile din perspectiva studiului comparat al civilizaţiilor făcut de Neagu Djuvara, în care ne demonstrează că civilizaţiile se nasc, înfloresc, îmbătrânesc şi mor, am putea spune că democraţia, aşa cum o cunoştem azi, nefiind decât forma de organizare a civilizaţiei occidentale, a cam trecut de mult de faza deplinei sale maturităţi, ba chiar scârţâie vizibil din articulaţii. Desigur, am putea comenta viitorul apropiat al democraţiei din perspectiva oricărui scenariu plauzibil al sfârşitului civilizaţiei occidentale, mai ales dacă facem comparaţii între Washingtonul de dupa hegemonia americana şi Roma capitala civilizaţiei elenice.
"Capitalism: A Love Story", al lui Michael Moore, începe printr-o prezentare a societăţii americane ca pe o copie la indigo a decadenţei Romei, simptome ale agoniei civilizaţiei elenice, care au precedat moartea imperiului şi naşterea civilizaţiei occidentale, după un lung şi obscur ev mediu. Teoria aceasta a lui Djuvara datează de dinainte de 1972, când şi-a prezentat-o sub forma tezei sale de doctorat la Sorbona. Habar n-am dacă Michael Moore l-a citit pe Djuvara, aş paria că nu, dar oricum am certitudinea că nu studiul lui Djuvara a stat la baza intro-ului de la "Capitalism: A Love Story". A intrat în vocabular deja, Pax Americana a devenit sintagmă uzuală, circ şi pâine, gladiatori, corupţie, decadenţă... Declinul democraţiei reprezentative este un déjà vu, iar cei care l-au avut sunt destul de mulţi şi ţipă destul de tare, mulţi dintre ei se încadrează pe listele celor ce cred în teoria conspiraţiei sau îngroaşă rândurile celor care cred că vin vremurile prevăzute de Ioan în a sa Apocalipsa. Adevărul este la toţi dar nu-l deţine nimeni.
Pârvulescu la congresul al XII-lea:
Michael Moore Oscar awards:
Nu cuvintele ce compun discursurile celor doi sunt importante, ci e frapantă asemănarea "huiduielilor prompte" din sală. Părvulescu a menţionat: "În spiritul acesta a fost pregătit acest congres şi aicea sunt echipe speciale de agitatori încapând din faţă şi pâna...". Michael Moore doar a salutat şi s-a retras.
Deci nu e vorba de stânga versus dreapta, de capitalism versus socialism, nici dacă sistemul electoral e pe bază de liste sau uninominal, dacă sunt două partide sau unul sau o mie, dacă e un parlament uni sau bicameral.
