Mi-am întrebat cunoştinţele, prietenii despre specificul unei generaţii. Unul dintre apropiaţii noştri, îl ştiţi pe Google, prin AdWords, mi-a sugerat un răspuns scurt dar cuprinzător. Fără intenţie desigur căci programul său de publicitate contextuală nu are drept scop oferirea de răspunsuri. Mai ales în ce priveşte generaţiile ori specificul acestora.
Google AdWords spune că generaţia actuală care contează trebuie:
Trebuie să-l credem. Pentru că acelaşi lucru ni se spune obsesiv pe toate canalele media. Una dintre campaniile cunoscute de publicitate îşi bazează seria de clipuri pe acest concept al specificului unei generaţii versus specificul tinerei generaţii de azi.
Ştiţi la ce mă refer. La copiii ăia amărâţi care-l strigă sub fereastra blocului pe tatăl prietenului: "Nenea, îl lăsaţi pe Cocorel să vină cu noi?", că dacă aveau ei telefon mobil nu mai erau în postura aia umilitoare. La părinţii ăia frustraţi că trebuie să dea bani la fotograf pentru plodu' lor în prima zi de şcoala, căci dacă aveau ei telefon de ultimă generaţie cu cameră de mulţi megapixeli...
Chestia cu penisul nu se spune explicit pe TV, dar este (involuntar? subliminal?) evident subînţeleasă. Păi nu e clar că tipul ăla, din gaşca aia care se tot combină pe cartele de ceva timp încoace, dacă avea penisul cu măcar 4 cm mai mare, scenariştii abordau din cealaltă perspectivă problema agăţatului? Pe de altă parte e vizibil că, dacă la începutul campaniei cu combinaţiile şi împreunările (sau unirile?) pe cartele, fata nu dădea 2 cenţi pe insistenţele băiatului, după ceva vreme gagica se arată din ce în ce mai interesată, dovadă că tratamentul, de care nu ni se spune pe faţă, dă roade.
Evident că într-un final apoteotic, după ce-şi vor fi schimbat toţi toate celularele şi au acumulat minute eterne pe cartelă sacrificându-şi tinereţile, totul se va termina într-un orgasm... care desigur va da naştere unei noi generaţii de consumatori.
Şi uite-aşa a venit vorba de specificul tuturor generaţiilor: spiritul de sacrificiu. Subiect foarte în temă, dar oricât de mult am fost pe anti-temă astăzi (ca de obicei dealtfel), nu am atâta putere de . Doar atât mă întreb: la câte generaţii de sacrificiu s-au trecut pe pământul românesc, oare de ce nu s-a îndurat destinul, un zeu ceva de la Zamolxe încoace?
Ar trebui să spun câteva vorbe despre generaţia mea, a celor care am fost copii ai Epocii de Aur şi ne-am pomenit tineri în economia de la piată. Eram in clasa a XII-a la Revoluţia în direct. Traisem suficientă mizerie şi umilinţă cât să-l urăsc de moarte pe Ceauşescu, dar eram prea necopt pentru a şti cu ce se mănâncă economia de piaţă. Mi s-a părut firesc să merg mai departe la şcoală, poate era mai bine să mă apuc de schimbat valută sau altă bişniţă, poate nu.
Totuşi nu prea aş putea să vorbesc despre generaţia mea, să vorbesc în numele ei nici atât, pentru că nu mă simt conectat la generaţia din care fac parte. Nu mă consider sociopat. Dimpotrivă. Aveam magnetofon Majak si boxe, primeam pe canale interzise benzi cu noutăţile MTV, deci eram nelipsit de la chefuri şi eram mâna dreaptă a DJ-ului de la cea mai frecventată discotecă. Cu toate astea preferam Black Sabbath, Iron Maiden, Metallica, Slayer în loc de Modern Talking, CC Catch, Blue System, Bad Boys Blue. Am avut şi Pegas de ăla cu şa lungă şi ghidon înalt. Băteam străzile dezlegat, jucam fotbal oriunde apucam. Citeam orice îmi pica în mâna, iar seara, când era economie de curent şi se intrerupea câte două ore, puneam un muc de lumânare pe marginea căzii in baie ca să prind ultima licărire a flăcarii să mai citesc măcar un rând in plus.
Nu mi-a plăcut niciodata Dallas şi nici alte seriale la care acum le spunem telenovele. Bulevardul Paulişta. Oricât de ahtiat eram dupa TV şi lăsam orice să prind Cascadorii râsului şi Tom and Jerry, nu mă puteam uita la Eurovision şi alte manifestări culturale occidentale asemenea. Eram mic şi prost, credeam că artiştilor români nu li se permite să se exprime, de aia fac numai cântece cu partidu' şi conducătoru' iubit şi doar muzică uşoară şi populară agreată de cenzura comunistă.
Nekermann era şi catalog de moda. Erai în trend dacă aveai ţoale sau coafură după pozele de acolo.
Prin urmare, uite, c-am mai găsit ceva specific oricărei generaţii, în afară de "spiritul de sacrificiu": toate generaţiile au piţipoancele si cocalarii pe care îi merită.
