Voi sunteţi viitorul ţării

„Voi sunteţi viitorii lideri ai acestei ţări!” Afirmaţia e de natură a-ţi trimite furnicături pe şira spinării. O dată de plăcere, pentru că te afli, chiar dacă întâmplător, în adunarea care a fost complimentată în acest fel. A doua oară pentru că te uiţi în jur, iar fiorii devin unii de groază. Întâmplarea e reală şi s-a petrecut cu puţină vreme în urmă. Adunarea despre care vă zic cuprindea două categorii de oameni: cei decenţi, dar absolut banali, şi o suprastructură de cocalari şi pitzipoance. Îngrozitor, nu?

Desigur, afirmaţia a fost, în principiu, una de complezenţă. Totuşi...

Cocalarii şi pitzipoancele or fi apărând ei ca o specie cu areal restrâns, Dorobanţiul, dar, uşor-uşor, arealul lor se extinde. Acum ceva vreme am aflat că, de exemplu, PSD-ul, cu pantalonii în vine, încurajează participarea pitzipoancelor la viaţa politică. Nu ştiu dacă şi la celelalte partide politice criteriile de selecţie sunt atât de stricte, dar ne putem gândi la câteva exemple de pitzipoance ajunse prin politică, de la Bruxelles până la Palatul Victoria.

Cum de am ajuns aici? Acum ceva vreme, pe un post de televiziune, poate cea mai isterică moderatoare de la noi se oripila la vederea unui cocalar ce ardea o bancnotă de 500 de euro într-o discotecă. „Cine sunt oamenii ăştia şi cum au ajuns ei în prim-planul vieţii publice!?” Păi, e suficient să schimbi canalul pe un post de televiziune soră (sau frate), ca să înţelegi de unde faima şi, mai ales, strălucirea atrăgătoare a vieţii de cocalar sau pitzipoacă.

Ne convine sau nu, cocălăria e un model de succes. Dacă până acum ceva vreme puteam râde dispreţuitor la adresa speciei, acum ne uităm cu îngrijorare la fenomen. În alte părţi, locul cocalarilor şi al pitzipoancelor e presa de scandal. La noi, au depăşit spaţiul ăsta şi se îndreaptă către acele sfere ale vieţii publice unde prezenţa lor poate afecta societatea în moduri mult mai palpabile decât „prostul exemplu”. Nu vorbesc, desigur, de modelul benign al cocălăriei, care se consumă în cluburi sau prin emisiunile de scandal. Cocalarul de succes, nu palidul său imitator de cartier, e beizadea. E fiul sau fiica lui cutare ministru, senator sau om de afaceri. Iar o vorbă nu prea veche spunea: copiii şefilor noştri, şefii copiilor noştri. Prin urmare, cocalarii şi pitzipoancele noastre aspiră către politică, către posturi bănoase sau prestigioase în administraţie sau diplomaţie, către directoratul unor societăţi comerciale cu capital de stat. Iar aspiraţia lor e deloc nejustificată, căci accesul le e mult mai facil decât le e celorlalţi.  

Cireşica noastră de pe aici se plângea că atunci când îmi povesteam aventurile de la întâlnirea pomenită la început vorbeam despre cocalari şi pitzipoance, în loc să povestesc despre invitaţii care ne-au vorbit. Simplu: pentru că viitorul ţării, aşa cum spuneau organizatorii, nu sunt invitaţii trecuţi de prima tinereţe, ci participanţii.

Aşa că, oricât am râde de cocalari şi de prinţese, s-ar putea să ne iasă râsul prin nas.