Rss Feed

Cum se fac, desfac şi refac legile în România. Studiu de caz: legislaţia fondului funciar

De: Johann Moritz

Poate cel mai plictisitor articol pe care îl voi scrie vreodată. Here we go...
Restituirea proprietăţii funciare e una dintre cele mai vechi probleme ale României. Şi aici, ca în mai toate situaţiile care îşi cer o soluţie, guvernările succesive nu au fost capabile sa atingă un consens oarecare cu privire la modalitatea în care să fie rezolvată chestiunea. Alături de diverse interese meschine, lipsa consensului e perfect reflectată în modificările pe care le-a suferit legislaţia de-a lungul timpului. Am să punctez câteva dintre multele modificări ale acestor legi şi efectele lor.

Atunci când Iliescu a venit cu Legea nr. 18/1991, ideea lui a fost mai degrabă aceea de a menţine monopolul statului asupra proprietăţii funciare decât de a restitui foştilor proprietari ceea ce li se cuvine. Pe lângă limitarea drastică a suprafeţei care se restituie, Legea 18 a instituit restituirea terenurilor fără a se ţine cont de vechiul amplasament al proprietarului deposedat. Dorind să menţină în proprietatea statului majoritatea suprafeţelor, nerestituirea vechiului amplasament avea logică: restituind obligatoriu vechile amplasamente, s-ar fi ajuns ca foştilor proprietari să le fie atribuite terenurile la întâmplare, în mijlocul unor suprafeţe administrate de stat, ceea ce ar fi făcut dificilă exploatarea acestora de către ambele părţi. Delimitarea unor suprafeţe compacte care să fie atribuite celor îndreptăţiţi, la marginea celor care urmau să rămână în administrarea statului, era corectă. Evident însă, ea a provocat numeroase abuzuri, primarii atribuind cele mai bune terenuri rudelor şi relaţiilor.

Prin urmare, atunci când Convenţia a făcut cea mai amplă „reformă agrară”, de după ’89, prin Legea nr. 1/2000, (legea Lupu), una dintre schimbări a fost obligativitatea restituirii terenurilor pe vechile amplasamente, cu atât mai mult cu cât se cam renunţase la ideea că statul ar trebui să deţină monopolul în agricultură (sincer, e discutabil cât de inteligentă a fost ideea aceasta, dar asta e o altă temă). Convenţia a pierdut însă alegerile la scurtă vreme, iar legea Lupu a fost rapid schimbată. Prin OUG nr. 102/2001 şi Legea nr. 400/2002, alături de alte schimbări, Năstase a eliminat dispoziţiile privind obligativitatea restituirii vechiului amplasament. Motivele care justificau în 1991 restituirea terenurilor pe amplasamente stabilite de comisii, dispăruseră. În zece ani, însă, se constatase că restituirea aleatorie e extrem de profitabilă, aşa cum am spus mai sus. Iar pentru ca abuzul să fie complet, „în scopul accelerării procesului de restituire a proprietăţilor funciare”, guvernul Năstase a considerat de cuviinţă ca punerea în posesie a proprietarilor să se facă şi în lipsa lor, iar titlurile de proprietate să le fie trimise prin poştă. A fost o culme a abuzului în domeniu, o mulţime de oameni trezindu-se peste noapte proprietari peste coclauri sterpe, despre care nici măcar nu ştiau unde se află.
Din 2005 s-a revenit la restituirea vechiului amplasament, dar abuzurile comise nu le mai poate corecta nimeni, nici măcar justiţia, pentru că ele au fost comise perfect legal.

O altă istorie interesantă o are articolul 36 din Legea nr. 1/2000 (Lupu). De data asta nu e vorba de abuzuri, ci de imbecilitate. Articolul stabileşte ca persoanele care erau îndreptăţite la împroprietărire, în condiţiile legii de reformă agrară a guvernului Petru Groza (Legea nr. 187/1945), fără a primi însă efectiv terenurile, să beneficieze şi ele de reconstituirea dreptului de proprietate. Ulterior, textul articolului a fost modificat de vreo 4 ori, de fiecare dată în sensul extinderii categoriilor de persoane îndreptăţite la atribuirea terenurilor. Intenţie onorabilă, numai că, la fiecare modificare, legiuitorul a uitat să acorde noilor beneficiari un nou termen de depunere a cererilor de atribuire. Astfel încât, pentru a profita de drepturile oferite de lege, bieţii oameni trebuie să treacă mai întâi prin instanţă, pentru a solicita repunerea în termenul de depunere a cererilor.

Un alt exemplu de imbecilitate (şi de interese obscure) este Legea nr. 193/2007, care a modificat Legea nr. 1/2000. Legiuitorul de dreapta, dornic să mai restituie ceva, s-a gândit să extindă, în cazul păşunilor, limita de suprafaţă până la care se restituie terenurile, de la un maximum de 50 ha de proprietar deposedat la 100 ha. Legea e criticabilă din numeroase puncte de vedere, dar ceea ce e cel mai interesant e naşterea ei. Iniţial, în textul trecut prin comisii şi avizat favorabil de guvern, legea nu urmărea decât să modifice art. 36, cel despre care v-am pomenit mai sus. Din comisii până în plen, textului i s-a adăugat modificarea aceasta privind limita. Din cunoştinţele mele, modificarea limitei n-a fost niciodată avizată (sau văzută) de guvern sau de comisiile parlamentare, deşi, până la urmă, aceasta e cea mai importantă schimbare din lege.

A doua chestiune (imbecilitatea) e chiar textul legii, care a fost conceput de către iniţiatori prin metoda copy/paste. În forma în care se prezintă, textul nu are sens. Iată de ce. Până la Legea 1/2000, restituirea se făcea într-un maxim de 50 ha teren agricol de familie (terenurile restituite soţului şi soţiei, indiferent de la câţi antecesori, nu puteau depăşi cumulat 50 ha). Legea 1/2000 a modificat dispoziţiile, în sensul în care restituirea se face într-un maxim de 50 ha după fiecare proprietar deposedat. Adică, soţul şi soţia nu mai au interdicţie în a cumula terenuri, nici împreună şi nici separat, singura condiţie fiind aceea ca nimeni să nu ceară restituirea a mai mult de 50 de ha după fiecare dintre antecesorii săi (tată, mamă, bunic, bunică, unchi etc). Textul care a introdus această modificare arată aşa:
Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.”
Textul Legii nr. 193/2007 arată aşa:
Pentru terenurile proprietarilor deposedaţi, persoane fizice, pe care se află păşuni şi fâneţe, reconstituirea se face pentru diferenţa dintre suprafaţa de 50 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat.”

Ce se poate observa e că textul Legii nr. 193/2007 e un copy/paste al textului mai vechi, în care 10 a fost înlocuit cu 50 şi 50 cu 100. Asta n-ar fi o problemă în sine. Problema e că legea Lupu, eliminând problema cumulului („de familie”), sintagma „50 ha de familie”, din textul Legii nr. 193/2007, nu are absolut niciun sens, pentru că nu acesta era maximumul care urma să fie modificat. Aşa cum am spus, maximumul era la acel moment cel stabilit de legea Lupu: 50 ha de proprietar deposedat. Din 2000 şi până în 2007, nimeni nu a mai avut nicio treabă cu familia, raportarea făcându-se la proprietarii deposedaţi, chestiune pe care, cei care au iniţiat actul normativ ar fi trebuit să o ştie căci, nu-i aşa, dacă nu ştii ceva într-un domeniu, nu te apuci să îl schimbi.

Prin urmare, textul Legii nr. 193/2007 ar fi trebuit să sune cam aşa: „Diferenţa dintre suprafaţa de 50 ha de proprietar deposedat (...) dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat”.
Fără alte precizări, trebuie să spun că inclusiv referirea la membrii cooperatori din text ar fi trebuit eliminată, căci suprafeţele de păşune la care face referire Legea nr. 193/2007 au fost preluate de la moşieri sau chiaburi, care ulterior aveau să lucreze la Canal, nu la cooperativă. Dar asta e deja o chestiune de fineţe.
Legea nr. 193/2007 e un exemplu incredibil în care ticăloşia şi prostia şi-au dat mâna pentru a legifera.

Aş mai putea continua cu vreo câteva zeci de exemple numai din domeniul ăsta, dar mă opresc, pentru a nu deveni excesiv de plictisitor. Oricum, vă puteţi face o idee, dacă nu o aveaţi deja, despre cum se fac legile în ţara asta.

Comentarii

Replied

Legea 193/2007 vs. Legea 1/2000WbQm7

În cazul în care nu sa depus o cerere la Legea 193/2007, dar Legea 1/2000 modificata continând aceleasi articole referitoare la marirea suprafetei maxim retrocedabile de la 50 Ha la 100 Ha, exista vreo sansa de a primi diferenta de suprafata ?

Replied

Legea 193

nu,din pacate, daca nu se va acorda candva, in viitor, un alt termen, diferenta de suprafata nu mai poate fi obtinuta.

Replied

Maxim teren retrocedabil (agricol si padure)

Nu reusesc sa inteleg care este maximul de teren retrocedabil pe teritoriul tarii (arabil si padure) Multumesc anticipat pentru lamuriri